Sursa imagine: ipn.md

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție a fost reținut

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost reținut vineri, 10 ianuarie, pentru 72 de ore.

Solicitat de IPN, comunicatorul Procuraturii Generale, Emil Gaitur, a declarat că fostul conducător al PA este suspectat de abuz în serviciu și fals în acte publice.
 
Pe 10 ianuarie s-au încheiat controalele dispuse acum o lună la Procuratura Anticorupție și la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în baza ordinului procurorului general. Odată cu începerea verificărilor la procuraturile specializate, conducătorul PA a fost suspendat din funcție. Deși a contestat dispoziția procurorului general, recursul lui Morari a fost respins de instanță.
 
Anterior, Viorel Morari declara că procurorul general nu era în drept să îl delege într-o altă procuratură în momentul desfășurării controlului asupra Procuraturii Anticorupție. Totodată, Viorel Morari nu excludea că în spatele deciziei lui Alexandr Stoianoglo de a-l înlătura temporar de la conducerea PA ar fi stat anularea de către el a ordonanței de neîncepere a urmării penale a finanțării Partidului Socialiștilor.
Autor: IPN
11.01.2020 Actual
535
0

Comentarii 0


      • Termeni de referință pentru selectarea unui expert în domeniul antreprenoriatului social, în cadrul proiectului ”ACCES – Asistenţă pentru Cunoștințe, Competenţe, Antreprenoriat şi Succes”

        02.01.2020
      • Drochia: Programul de revitalizare urbană pentru anii 2020-2022, supus consultărilor publice

        30.12.2019
      • "Vocea Autorităților Locale din Moldova" în inima Europei pentru localitatea ta!

        24.12.2019
      • MIGRAȚIA - UN FENOMEN CE AFECTEAZĂ TOT MAI MAI MULT COMUNITĂȚILE NOASTRE LOCALE!

        24.12.2019
      • Experții CALM împreună cu colegii lor din Sud-Estul Europei stabilesc priorități pentru dezvoltarea serviciilor de apă și sanitație!

        24.12.2019