Până şi obiceiurile religioase poziţionează fiinţa perfectă, dătătoare de viaţă, ca fiind păcătoasă din start. Ba că femeia trebuie să-şi acopere capul în biserică, ba că femeia nu poate să asiste la botezul propriului copil fiindcă este păcătoasă… Primitiv, ce mai.

Dar cea mai discriminată este femeia-amantă, femeia care are nevoie de dragoste, afecţiune şi sex. Când îi aud pe unii bărbaţi că vorbesc despre cancerul mamar cu atâta durere în glas, mi se face silă.

 

Majoritatea acestora nu realizează că femeile suferă din cauza insatisfacţiei sexuale provocată de nesimţirea cu care le tratează unii homo sapiens autohtoni. Această specie de „curcani”, când vine vorba despre sex, se transformă în visul oricărei femei – cinci minute de oboseală şi multe ore de somn după. În timp ce partenerele lor scrîşnesc din dinţi, în urma durerilor ovariene.

 

În fine, desigur că nu toţi bărbaţii moldoveni sunt aşa. Şi mă bucură abordarea inteligentă şi frumoasă a generaţiei tinere de intelectuali faţă de femei, dar mă întristează numărul redus al acestei categorii de bărbaţi. Cel puţin la momentul actual.

 

Din păcate, avem încă un procent copleşitor de „moldoveni-moldoveni”, dacă ar fi să-l citez pe un bun prieten de-al meu. Problema este educaţia părtinitoare pe care o primesc reprezentanţii sexului „tare” în familie. Iar de educaţia copiilor noştri sunt responsabile, de obicei… femeile. Paradoxal, nu?! Trăim în ţara paradoxurilor. Câte mai avem încă de văzut...

 

DOSAR

Valoarea femeii în societatea autohtonă este calculată aproximativ la aceeaşi scară de valori ca a unui rob, în antichitate. După felul în care arată (căutarea la dinţi), după felul în care găteşte (cât rezistă pe plantaţie) şi, desigur, după felul în care îşi expune gîndurile — că, de!, femeile „beligerante” şi guralive nu prea le plac bărbaţilor noştri.

 

Citeşte aici PRIMA PARTE a articolului

0