
Sursa imagine: ipn.md
Lipsa creșterii economice mărește inegalitatea dintre cetățeni, raport
Lipsa unei creșteri economice sustenabile și nivelul ridicat al economiei informale determină lipsa unei baze impozabile mari, pune presiune pe sistemul de protecție socială și lărgește decalajul dintre diferitele categorii de cetățeni. Este una din concluziile conferinței „Atenuarea inegalităților: precondiție fundamentală pentru creșterea economică durabilă”, organizată de Centrul Analitic Independent „Expert Grup”, transmite IPN.
Potrivit raportului prezentat în cadrul conferinței, ratele anuale de creștere a Produsului Intern Brut s-au stabilizat în jurul nivelului de 4%, fără însă a produce schimbările structurale de care are nevoie economia Republicii Moldova. Cea mai mare parte din PIB, peste 80%, continuă să fie constituită din consumul influențat puternic de remitențe.
„Remiterile devin din ce în ce mai incerte, pe termen lung tind să scadă, iar principalul factor care a atras investiții – forța de muncă ieftină – este afectat de migrațiune, de un sistem educațional ineficient și de creșterea mai rapidă a salariilor decât a productivității”, a spus Adrian Lupușor, director executiv al Expert-Grup și coautor al raportului.
„Deși nivelul inegalităților nu este mai ridicat față de țările din regiune, problema derivă din capacitatea limitată a sistemului social de a face față provocărilor pe termen mediu și lung. Cauzele țin de spațiul fiscal și bugetar limitat, de politicile fiscale, de nivelul ridicat al economiei informale, dar și de îmbătrânirea demografică care diminuează populația activ economică și crește categoria pensionarilor”, a spus Iurie Morcotîlo, economist în cadrul „Expert-Grup”.
Prezentă la eveniment, ministrul finanțelor Natalia Gavrilița a declarat că ritmul creșterii stabile de 4% nu este suficient ca oamenii să simtă efecte și să fie eliminate inegalitățile. „Vom propune Parlamentului pentru adoptare un buget al solidarității și alte proiecte pentru a spori veniturile populației. În primul rând, vom aduce creșteri salariale între 6% și 10% în sectorul public. Adițional, vom face corectări în lege pentru a rezolva anumite inechități. Unele categorii, cum ar fi primarii, directorii și directorii adjuncți de școală, pompierii, bucătarii, vor primi creșteri adiționale la cele 6-10 procente de 400 – 2500 de lei”, a spus Natalia Gavrilița.
Raportul a fost elaborat în parteneriat cu Fundația Friederich-Elbert-Stiftung Moldova.
Autor: IPN
07.11.2019 Actual
356
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Primarul de Bardar, Ialoveni Valeriu Rața: „Prin exemplul meu vreau să încurajez tinerii să se realizeze în R. Moldova”
07.11.2019 -
AVANTAJELE ȘI PROVOCĂRILE APL ÎN CADRUL PARTENERIATULUI ESTIC!
07.11.2019 -
Modalități de promovare a turismului local discutate de CALM și Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România!
07.11.2019 -
CALM a participat la o nouă sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. O vizită de post-monitorizare va fi întreprinsă la Chișinău de către reprezentanții Consiliului Europei!
07.11.2019 -
Primarul de Ștefan Vodă Vladislav Cociu: „Am candidat fără resurse financiare, fără echipă, doar cu numele meu și cu Dumnezeu"
07.11.2019
-
Comentarii 0