
Sursa imagine: border.gov.md
50 mii de euro depistați în timpul controlului de securitate
Polițiștii de frontieră din SPF Aeroport Internațional Chișinău au acționat conform analizei de risc reținând un conațional în bagajul căruia au fost depistată valută străină nedeclarată. Pasagerul ce urma să ajungă în București riscă amendă contravențională și confiscarea mijloacelor bănești.
În această dimineață, pe sensul de ieșire din țară, printre pasagerei rutei Chișinău – București se afla un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 51 de ani. După verificarea documentelor de călătorie în baza procedurilor de control, cu ajutorul tehnicii din dotare, au fost sesizate neclarități privind conținutul bagajului de cală. Astfel, au fost informați angajații Serviciului Vamal și efectuate cercetările de rigoare în comun.
La deschiderea bagajului, s-a depistat bancnote străine a câte 50 de euro fiecare, în sumă de 50 mii. Bărbatul a recunoscut că bagajul îi aparține, însă nu poate justifica legal posesia banilor. Mijloacele bănești au fost ridicate și transmise autorității vamale din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău pentru efectuarea procedurilor ulterioare.
Autor: HotNews
07.11.2019 Actual
557
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Primarul de Bardar, Ialoveni Valeriu Rața: „Prin exemplul meu vreau să încurajez tinerii să se realizeze în R. Moldova”
07.11.2019 -
AVANTAJELE ȘI PROVOCĂRILE APL ÎN CADRUL PARTENERIATULUI ESTIC!
07.11.2019 -
Modalități de promovare a turismului local discutate de CALM și Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România!
07.11.2019 -
CALM a participat la o nouă sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. O vizită de post-monitorizare va fi întreprinsă la Chișinău de către reprezentanții Consiliului Europei!
07.11.2019 -
Primarul de Ștefan Vodă Vladislav Cociu: „Am candidat fără resurse financiare, fără echipă, doar cu numele meu și cu Dumnezeu"
07.11.2019
-
Comentarii 0