Sursa imagine: moldpres.md

Proiectul asupra căruia Guvernul și-a asumat răspunderea, publicat în Monitorul Oficial

Proiectul de lege privind modificarea Legii Procuraturii, asupra căruia Guvernul și-a asumat răspunderea, a fost publicat miercuri, 6 noiembrie, în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.

Documentul aprobat la ședința de miercuri a Guvernului prevede că Prim-ministrul va preselecta cel puțin doi candidați pentru funcția de procuror general și va înainta lista către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Ulterior, CSP va alege unul dintre cei înaintați de Prim-ministru și va propune candidatul la funcția de procuror general președintelui țării.
 
Potrivit Constituției, Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege. Dacă în termen de 3 zile nu este depusă o moțiune de cenzură, votată cu majoritatea de voturi, programul, declarația de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptate.
Autor: Moldpres
07.11.2019 Actual
541
0

Comentarii 0


      • Primarul de Bardar, Ialoveni Valeriu Rața: „Prin exemplul meu vreau să încurajez tinerii să se realizeze în R. Moldova”

        07.11.2019
      • AVANTAJELE ȘI PROVOCĂRILE APL ÎN CADRUL PARTENERIATULUI ESTIC!

        07.11.2019
      • Modalități de promovare a turismului local discutate de CALM și Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România!

        07.11.2019
      • CALM a participat la o nouă sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. O vizită de post-monitorizare va fi întreprinsă la Chișinău de către reprezentanții Consiliului Europei!

        07.11.2019
      • Primarul de Ștefan Vodă Vladislav Cociu: „Am candidat fără resurse financiare, fără echipă, doar cu numele meu și cu Dumnezeu"

        07.11.2019