
Sursa imagine: trm.md
Pentru ce au votat candidații la funcția de edil al capitalei
Astăzi, 20 octombrie, în Republica Moldova au loc alegeri locale generale. Cetăţenii cu drept de vot sunt aşteptaţi la secţiile de votare pe a alege primarii şi consilierii locali. În cadrul scrutinului local va fi ales şi primarul general al municipiului Chişinău şi 51 de consilieri din Consiliul municipal. Pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău concurează 18 candidaţi. La ieşirea din secţiile de vot ei au declarat că au votat pentru:
Dorin Chirtoacă (Partidul Liberal): „De obicei ne întrebaţi pentru ce am votat şi spunem despre idei şi despre proiecte pe care vrem să le implementăm la Primăria capitalei. De data aceasta prima mea motivaţie pentru a veni şi a vota este pentru a-i îndemna pe toţi ceilalţi să vină să voteze. Aş vrea ca fiecare locuitor al Chişinăului să vină astăzi să voteze, pentru ca astfel să ne spună pe ce drum să mergem mai departe, cu ce om în fruntea Primăriei. Motivaţia numărul doi este continuare proiectelor europene, cele care sunt ştiute, expuse şi în campanie şi de-a lungul timpului”.
Andrei Năstase (Blocul electoral ACUM Platforma DA şi PAS): „Am venit cu cele mai bune gânduri pentru Chişinău şi pentru chişinăuieni, pentru centura de aur a capitalei. Am votat pentru oamenii acestei ţări în general şi pentru chişinăuieni în general, pentru principiile şi valorile mele. Am certitudinea că vom învinge trecutul. Sunt sigur că începând de azi chişinăuienii vor demonstra că ne dorim o schimbare bună a lucrurilor, e timpul să schimbăm lucrurile în bine, atât la nivel central, cât şi local. Ne dorim bunăstare, o viaţă mai bună. Am votat cu gândul la generaţiile viitoare”.
Victor Chironda (Mişcarea social-politică Forţa Nouă): „Am votat pentru un oraş cu oportunităţi, comfort şi siguranţă, un oraş care să le ofere oamenilor ceea ce au nevoie în fiecare zi. Îndemn toată lumea să iasă la vot şi să voteze pentru ceea ce consideră ei că este important. Vreau ca aceste alegeri să aducă oameni în Primărie, în Consiliul municipal Chişinău, care lucrează pentru soluţionarea problemelor cetăţenilor”.
Ion Ceban (Partidul Socialiştilor): „Am votat ca oraşul să se dezvolte, am votat pentru un oraş amenajat, frumos, curat, comfortabil şi modern. Am votat ca să se mândrească cu acest oraş de la cei mici până la cei mari. Am votat ca să vină această schimbare pe care o aşteptăm cu toţii. Capitala are nevoie de o schimbare spre bine, ca să fie mai curată, mai amenajată, să fie cartea de vizită”.
Vladimir Cebotari (Partidul Democrat): „Am votat pentru ceea ce aşteaptă Chişinăul şi chişinăuienii. Pentru ordine, curăţenie, transport public mai bun, drumuri reparate, grijă de oameni, locuri în grădiniţe pentru copii, un miros mai frumos şi, în primul rând, pentru o nouă faţă în Primărie. Promisiunile din programele electorale nu trebuie să rămână simple promisiuni, aşa cum s-a întâmplat în toţi aceşti ani, pentru că politicienii au venit în funcţia de primar sau consilier, au plecat din funcţii, iar problemele au rămas”.
Valerii Klimenco (Partidul Politic Şor): „Astăzi, Chişinăul are nevoie de un om care va face treabă. Eu cred că a venit timpul pentru un primar care se va ocupa de problemele oraşului. După alegeri, dacă locuitorii oraşului nu şi-au ieşit din minţi vor alege un om care a făcut ceva în viaţa asta. Dar dacă vor alege tot aşa cum au ales anii precedenţi deja asta le este destinul”.
Octavian Ţîcu (Partidul Unităţii Naţionale): „Am votat pentru un oraş care să aibă, în sfârşit, un plan urbanistic general, pentru un centru istoric frumos, pentru un oraş curat şi a modului sănătos de viaţă. Pentru prima dată în viaţă de când votez în oraşul meu, eu nu am mustrări de conştiinţă, nu votez răul cel mai mic. Votez pe cineva care o să răspundă în faţa mea pentru toate lucrurile pe care le-am promis şi nu le-am făcut. Cu siguranţă o să avem turul doi. Este felul pe care îl avem, cum este partajat electoratul nostru.”
Valeriu Munteanu (Partidul Uniunea Salvaţi Basarabia): „Am votat pentru un oraş românesc şi european, fără influenţă rusească şi fără corupţie. Am votat pentru Unirea Basarabiei cu România. Azi vom monitoriza procesul electoral”.
Vladimir Ţurcanu (Partidul Popular Românesc): „Am votat pentru ca acest oraş să aibă o viaţă mai frumoasă, nu doar oamenii cu posibilităţi mari, dar şi oamenii mai puţin avuţi. Şi cred că posibilităţile din Chişinău oferă câmp pentru ca toată lumea să se manifeste, să câştige un ban aici şi să se simtă bine, să le placă tuturor să trăiască aici. Avem aşteptări pozitive”.
Teodor Cârnaţ (Partidul Voinţa Poporului): „Am votat pentru prosperitatea municipiului Chişinău şi pentru ca oraşul să se dezvolte. Am votat în aşa fel încât toţi cei din Chişinău să trăim în linişte, pace şi, în cele din urmă, să ne găsim fericirea acasă”.
Dumitru Ţîra (Partidul European din Moldova): „Am votat pentru ca oraşul Chişinău să arate mult mai bine decât acum, am votat pentru acei oameni din suburbii care se înăduşă de guinoişti, pentru viitorul ţării. Este extrem de important să mergem la vot. Vă îndemn cu mult respect să vă votaţi viitorul acestui oraş”.
Autor: trm.md
20.10.2019 Actual
2720
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Au fost semnate actele de transmitere ce atestă costul investițional al serviciilor și bunurilor achiziționate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, finanțat de UE
27.01.2023 -
6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”
26.01.2023 -
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023
-
Comentarii 0