Sursa imagine: news.ro

Elveția ar putea legaliza în curând canabisul medicinal

Un amendament la Legea privind stupefiantele propus de Consiliul Federal în Elveţia a fost aprobat în majoritate, în această săptămână, în cadrul procedurii de consultare parlamentară, scrie publicaţia TheLocal.ch, potrivit News.ro.

Asta înseamnă că medicii elveţieni vor avea voie să prescrie canabis, un stupefiant ilegal până în prezent, pentru a-şi ajuta pacienţii cu cancer, scleroză multiplă şi alte boli grave în ameliorarea durerilor.
 
Toate partidele importante din Elveţia, precum şi Federaţia Elveţiană a Medicilor, au susţinut această măsură, notează publicaţia.
 
Până acum, putea fi prescris doar un singur medicament care conţine canabis, un spray de gură utilizat pentru pacienţii cu scleroză multiplă. Pacienţii care aveau nevoie de alte medicamente pe bază de canabis medicinal trebuiau să obţină aprobare specială de la Oficiul Federal de Sănătate Publică. Anul trecut, au fost emise aproximativ 3.000 de astfel de autorizaţii.
 
Asociaţia elveţiană de canabis medicinal (Medcan) este, de asemenea, încântată de această nouă măsură, declarând că persoanele care aveau nevoie de canabis din motive medicale s-au confruntat cu o „situaţie imposibilă” în ultimii zeci de ani.
 
Guvernul a declarat că următorul pas va fi să stabilească modul în care companiile de asigurări de sănătate ar trebui să plătească pentru acest medicament.
 
Prin această nouă măsură, Elveţia se alătură altor ţări europene care îşi dezvoltă în prezent programe de canabis în scop medical.
 
În general, canabisul poate fi administrat în scop medicinal sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau inhalare. 45 de ţări din lume permit folosirea canabisului în scopuri medicinale, însă numai în anumite condiţii şi, de cele mai multe ori, doar pentru bolnavii în fază terminală.
Autor: News.ro
20.10.2019 Actual
2416
0

Comentarii 0


      • Au fost semnate actele de transmitere ce atestă costul investițional al serviciilor și bunurilor achiziționate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, finanțat de UE

        27.01.2023
      • 6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”

        26.01.2023
      • În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială

        20.01.2023
      • Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025

        19.01.2023
      • Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale

        14.01.2023