Secera se desparte de ciocan? O posibilă surpriză sub drapelul lui Ştefan cel Mare ...

PCRM ar putea să mai treacă printr-o etapă de dezmembrare, iar de această dată "lovitura în spate" s-ar putea să fie mult mai dureroasă decât plecările din 2009-2010. Aceasta se va întâmpla după alegerile parlamentare din 28 noiembrie, în condiţiile în care comuniştii nu vor obţine majoritatea fotoliilor de deputat, ceea ce este aproape exclus. Nu e vorba de un scenariu futurist, ci de nişte semnale care vin din interiorul PCRM, dar şi ...de la alte partide.
Cu vreo săptămână în urmă am primit o informaţie pe care au trecut-o cu uşurinţă la capitolul "zvonuri". Cu atât mai mult că venea de la reprezentantul unui partid "oponent" PCRM. Atitudinea faţă de acest scenariu s-a schimbat după ce aceeaşi informaţie am obţinut-o din rândul comuniştilor. Am decis s-o dau publicităţii doar după ce informaţia a primit confirmare şi din a treia sursă, care poate fi numită "apolitică". E vorba de cineva din cercurile de business.
Potrivit acestui posibil scenariu, dacă PCRM va obţine mai puţin de 51 de mandate, care i-ar asigura alegerea preşedintelui Parlamentului şi numirea Guvernului, atunci varianta de "rezervă" e ca ...un grup de deputaţi aleşi pe listele comuniştilor să participe la guvernare cu alte partide, părăsind PCRM. Din explicaţiile pe care le-am primit, există două argumente ale acestui scenariu: primul e argumentul de facto - businessul, interesele economice; al doilea - argumentul de jure - "interesul naţional (Moldova nu mai poate să reziste crizei politice şi e necesar să trecem peste ambiţiile personale şi ale unor partide, pentru a păşi pe un făgaş normal de dezvoltare a statului)". Puntea de legătură între aceştia sunt...câţiva oameni de afaceri, iar rolul dominant îl are un businessman foarte cunoscut în ultima vreme. Cei despre care se spune că ar putea părăsi PCRM ar putea merge la o formaţiune parlamentară sau să adere la un partid "cu viziuni apropiate", dar care, cel mai probabil, va fi la limita de trecere a pragului electoral (în afara Parlamentului). Şi vor pleca inclusiv cu...drapelul lui Ştefan cel Mare care va fi preluat de către acea formaţiune.
Veţi spune că această variantă este "o prostie". Dar vă mai amintiţi când majoritatea spuneau acelaşi lucru despre informaţia pe care am scris-o în august 2009 despre faptul că PCRM ar putea avea două fracţiuni în Parlament? Cine a crezut atunci şi cine crede acum? Rămâne să vedem.
PS Pe coridoarele Parlamentului (Palatului Republicii) se întâlneau unii deputaţi comunişti care se plângeau "cât de grea e viaţa în opoziţie".
Sursa: oleg-cristal.blogspot.com
- 11.06.2011
-
Marş PENTRU Drepturile Omului şi ÎMPOTRIVA discriminării
- 10.06.2011
-
FLEX Program Coordinator
- 10.06.2011
-
Patronii agricoli din Moldova îşi reînnoiesc angajamentul împotriva muncilor grele şi periculoase ale copilului, cu ocazia Zilei Mondiale împotriva Muncii Copilului 2011
- 10.06.2011
-
E nevoie de a reorienta cheltuielile publice de la plata pensiilor şi salariilor bugetarilor la obiective economice pe termen lung
- 10.06.2011
-
Fără respectarea standardelor sanitare şi fito-sanitare, nu ne putem bucura de un Acord de liber schimb cu UE
Video Line
- 08.06.2011
-
De câte ori poate să pice din picioare un beţiv îmbrăcat la patru ace
- 07.06.2011
-
Tragedie cu rating
- 05.06.2011
-
Hai la vot!
Comentarii (2)
Sa mergem cu totii la vot!!!
Intrati si votati, un sondaj al tinerilor, un sondaj al internautilor
http://www.blogulluivalentyn.blogspot.com/
Să iesim cu totii la vot si sa-i stârpim pe acesti distrugători de tara!
valentyne, ai zbt norodu cu spămuiala asta