Comuniştii continuă să se joace cu focul
Asociaţia „Parlamentul-90” susţine că, după alegerile parlamentare, Partidul Comuniştilor intenţionează să schimbe drapelul şi stema Republicii Moldova. Preşedintele Asociaţiei, Pantelei Sandulachi, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, că acest fapt se menţionează chiar în platforma electorală a PCRM.
Potrivit lui Pantelei Sandulachi, revenirea „agresivă” a stângii extremiste va duce la tensionarea activă a situaţiei din Republica Moldova. „Ei îşi vor îndeplini toate planurile. Doresc să înlocuiască drapelul actual cu drapelul lor. Arderea documentului de independenţă a fost un act deloc întâmplător”, a menţionat Pantelei Sandulachi.
Şi preşedintele primului legislativ al Republicii Moldova, Alexandru Moşanu, a declarat că simbolurile statului sunt atacate sistematic de către Partidul Comuniştilor. „Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, niciodată nu şi-a cerut scuze pentru faptul că a numit tricolorul ca fiind fascist. Este revoltător că ei, comuniştii, incită poporul la nesupunere faţă de lege şi la răsturnarea ordinii”, a subliniat Alexandru Moşanu.
Primul spicher al ţării a citat din alocuţiunea lui Vladimir Voronin în cadrul unei întâlniri partinice, în care se menţionează: „Poporul nostru a demonstrat dreptul său şi privilegiul istoric ca după secole să ridice din nou de asupra Moldovei steagul eroic al victoriei — steagul lui Ştefan cel Mare”. „Ei doresc să înlocuiască tricolorul cu nişte pânze roşii şi albastre, cu un cap de un animal, deşi legislaţia prevede că nu au dreptul să facă acest lucru”, a comentat Alexandru Moşanu.
Doctorul habilitat Victor Popa, şef de secţie în secretariatul Parlamentului '90, a declarat că unul din autorii stemei de stat, Gheorghe Vrabie, pretinde la privatizarea acesteia. „Gheorghe Vrabie pretinde că este stema lui şi are dreptul la privatizare, dar este incorect pentru că la elaborarea cestei steme a lucrat împreună cu profesorul în heraldică, Maria Dogaru”, a menţionat doctorul habilitat.
Reprezentanţii Asociaţiei „Parlamentul-90” au declarat că vor să aducă la cunoştinţa publică faptul că stema Republicii Moldova are doi autori, iar Gheorghe Vrabie este doar co-autor.
Astăzi, 3 noiembrie se împlinesc 20 de ani de la adoptarea stemei de stat a Republicii Moldova.
Sursa: info-prim.md
Flash News
- 18.11.2010
-
Medicii spanioli pregătesc primul transplant pentru ambele picioare
- 16.11.2010
-
Peste 1.000 de morţi în epidemia de holeră din Haiti
- 16.11.2010
-
Cel puţin 53 de morţi în urma incendiului din Shanghai
- 16.11.2010
-
Cel puţin 60 de morţi după prăbuşirea unei clădiri în India
- 15.11.2010
-
China: 42 de morţi într-un incendiu la Shanghai
Video Line
- 17.11.2010
-
Secţii de vot pentru transnistreni
- 16.11.2010
-
"...Noroc di domnul Filat", câtecul unui sinistrat
- 13.11.2010
-
Ghimpu, indignat de armata rusă
Comentarii (1)
Jos labele de pe drapelul lui Stefan!