Sursa imagine: ziaruldearges.ro
Jurnalist de investigație, pus sub acuzare pentru trafic de droguri
Jurnalistul rus de investigaţie Ivan Golunov a fost arestat în Moscova şi pus sub acuzare pentru trafic de droguri, conform BBC, scrie News.ro.
El a fost transportat la spital, conform unor surse din poliţie, după ce a afirmat că este bolnav. Alte surse neoficiale susţin că el a fost rănit în timpul arestării.
Reporterul, care lucra pentru site-ul leton Meduza, a fost arestat joi.
Avocatul său susţine că lui Golunov i-au fost plantate droguri, acuzaţie negată de autorităţile ruse.
Meduza susţine că Golunov, în vârstă de 36 de ani, „este persecutat din cauza activităţii sale jurnalistice”.
Golunov urma să se întâlnească cu un alt jurnalist joi când a fost oprit şi percheziţionat de poliţişti. Ei susţin că au găsit mefedronă în rucsacul lui Golunov şi că la o percheziţie ulterioară a apartamentului său au fost găsite mai multe droguri şi cântare, indicii că el ar face trafic.
Jurnalistul a fost pus oficial sub acuzare sâmbătă dimineaţa pentru tentativa de a vinde ilegal droguri.
Poliţia a publicat iniţial fotografii în care puteau fi văzute ustensile pentru droguri în apartamentul jurnalistului, însă fotografiile au fost retrase ulterior.
Poliţia a recunoscut, conform corespondentei BBC Olga Ivshina, că fotografiile nu fuseseră de fapt făcute la apartamentul jurnalistului, ci erau în conexiune cu altă investigaţie care ar putea avea legătură cu reţinerea sa.
Meduza susţine că Golunov a primit ameninţări în ultimele luni cu privire la un articol la care lucra.
„Suntem convinşi că Ivan Golunov este nevinovat. Mai mult, avem motive să credem că Golunov este persecutat din cauza activităţii sale jurnalistice”, se arată în comunicatul Meduza.
Meduza precizează că Golunov a fost bătut de poliţişti atât în timpul arestării cât şi mai târziu la secţia de poliţie. El a putut contacta un prieten doar după 14 ore, adaugă publicaţia.
Într-un videoclip publicat de site-ul rus Breaking Mash, Golunov arată la cameră vânătăi şi susţine că a fost implicat într-o altercaţie cu poliţia. Avocatul pentru drepturile omului Pavel Chikov susţine că un medic l-a examinat pe Golunov şi acesta a suferit o fractură de coastă şi o contuzie.
Golunov a realizat mai multe investigaţii privind corupţia în mediul de afaceri din Moscova precum şi de pe scena politică.
Autor: News.ro
09.06.2019 Actual
2718
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Angajații ADR Nord au fost instruiți cum să comunice și ce măsuri să ia în situații excepționale
14.10.2022 -
Bugetele locale nu mai fac față noilor majorări de prețuri! Primarii așteaptă răspunsuri de la guvernare!
14.10.2022 -
350.000 de euro pentru OSC-urile anticorupție în regiunea de dezvoltare Centru
13.10.2022 -
Координатор Центру цифрового навчання
13.10.2022 -
CALM își exprimă îngrijorarea profundă și condamnă excesul de putere comis de organele de forță în cazul primarului Alexandru Botnari!
12.10.2022
-
Comentarii 0