Ghimpu contraatacă şi cheamă PG, SIS şi MAI în şedinţă
28.10.2010 Actual
412
Preşedintele interimar Mihai Ghimpu ripostează la declaraţiile de ieri ale liderului comuniştilor şi spune că săptămâna viitoare va convoca o şedinţă cu conducerea Procuraturii Generale, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Ministrul Afacerilor Interne, în care va cere explicaţii pe marginea acuzaţiilor aduse de ex-preşedintele ţării Vladimir Voronin.
Amintim că, ieri, Voronin a adus acuzaţii dure în adresa Alianţei de guvernământ, învinuindu-i că au organizat inundaţiile din Lunca Prutului. Mai mult, acesta a făcut trimitere la aşa-zisa „investigaţie”, realizată de reporterii agenţiei pro-comuniste „Omega”.
„Este extrem de grav că aceste acuzaţii au venit din partea unui fost şef de stat, care a deţinut o funcţie cheie în ţară timp de 8 ani şi are drept scop să înceapă o campanie de ponegrire a instituţiilor statului. Sunt nişte afirmaţii iresponsabile şi lipsite de orice temei, cu atât mai mult că aşa-zisul rezultat al investigaţiei a fost anunţat de Alexandr Petkov, înscris pe listele PCRM în alegerile din noiembrie”, a precizat Ghimpu.
Preşedintele interimar s-a arătat deranjat şi de faptul că Voronin a acuzat România de implicarea în organizarea acestor indundaţii.
„Suntem în cadrul campaniei electorale şi nu putem admite şi tolera ca securitatea naţională să fie pusă în pericol”, a mai spus Ghimpu.
Autor: Lina Susan
Sursa: hotnews.md
Sursa: hotnews.md
Flash News
- 18.11.2010
-
Medicii spanioli pregătesc primul transplant pentru ambele picioare
- 16.11.2010
-
Peste 1.000 de morţi în epidemia de holeră din Haiti
- 16.11.2010
-
Cel puţin 53 de morţi în urma incendiului din Shanghai
- 16.11.2010
-
Cel puţin 60 de morţi după prăbuşirea unei clădiri în India
- 15.11.2010
-
China: 42 de morţi într-un incendiu la Shanghai
Video Line
- 17.11.2010
-
Secţii de vot pentru transnistreni
- 16.11.2010
-
"...Noroc di domnul Filat", câtecul unui sinistrat
- 13.11.2010
-
Ghimpu, indignat de armata rusă
Comentarii (1)
mare bleadină acest petkov a lu varonin