Sursa imagine: infotag.md
Leancă a îndemnat forțele proeuropene din R. Moldova să ignore vizita lui Kozak
Vicepremierul pentru integrare europeană, preşedintele Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, consideră că „forțele proeuropene din RM trebuie să ignore vizita vicepremierului rus Dmitri Kozak la Chişinău”.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el şi-a exprimat pe reţelele sociale temerea că „cei (blocul ACUM – „I.”) care înfierau tot ce simbolizează planul Kozak (dreptul regimului transnistrean la veto asupra deciziilor majore din politica externă a Republicii Moldova, dar și staționarea trupelor rusești pe teritoriul țării noastre), astăzi sunt gata să-l implice pe demnitarul rus în discuții nu pe relația bilaterală dintre Chișinău și Moscova, dar pe decizii care vizează situația internă postelectorală”
„Aceasta oferă pârghii Federației Ruse de a ne menține în zona sa de influență, așa cum proceda Chișinăul comunist până în 2009. Dar nu „totul este discutabil și negociabil” cu rușii! Tot ce facem din 2009 e să ancorăm cât mai tare Moldova pe un drum ireversibil european și occidental, fiindcă doar așa putem construi un stat cu instituții funcționale și o economie dezvoltată”, consideră Leancă.
El şi-a exprimat regretul că „unii, pentru a-și regla conturile de afaceri din trecut, sunt gata de orice”.
„Forțele politice care se declară proeuropene trebuie să ignore vizita lui Kozak. Miza este țara. Orice discuții sau alianțe cu PSRM şi, implicit, cu Moscova va însemna stagnare și menținerea noastră în zona gri a tranziției”, susţine politicianul.
Autor: Infotag
03.06.2019 Actual
2159
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Marcel Spatari pleacă din funcție! Cine va fi noul ministru?
30.12.2022 -
Bilanțul anului 2022: investiții în valoare de 215 mln lei valorificate de ADR Centru pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională
30.12.2022 -
Proprietarii terenurilor afectate de construcția apeductului magistral Chişinău-Străşeni-Călăraşi vor fi despăgubiți
28.12.2022 -
27 martie 2023 – termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru notele conceptuale selectate în cadrul Concursului proiectelor de dezvoltare urbană
22.12.2022 -
La Bălți au fost finalizate lucrările de reparație a străzii Petru Zadnipru și a unor căi de acces
21.12.2022
-
Comentarii 1
Un diplomat - apriori nu poate recomanda respingerea negocierilor, fapt ce dovedeste ca Leanca este un pervers moral, santajabil, corupt si scarbos.