Sursa imagine: presedinte.md
Întrevedere „de lucru” Dodon-Putin
În cadrul ședinței Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice din Nur-Sultan, președintele Igor Dodon a avut o întrevedere „de lucru” cu omologul său rus, Vladimir Putin. Potrivit unui comunicat al Președinției RM, oficialii au discutat situația curentă a relațiilor bilaterale.
Potrivit sursei citate, Dodon a acceptat invitația lui Putin de a participa la Forumul Economic Internațional care va avea loc săptămâna viitoare, la Sankt Petersburg.
Cei doi au convenit ca la începutul săptămînii viitoare, la invitația lui Igor Dodon, la Chișinău, să vină reprezentantul special al președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Moldova, vicepremierul rus Dmitri Kozak, cu care se va discuta întregul spectru al raporturilor bilaterale.
Autor: HotNews
29.05.2019 Actual
2191
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Marcel Spatari pleacă din funcție! Cine va fi noul ministru?
30.12.2022 -
Bilanțul anului 2022: investiții în valoare de 215 mln lei valorificate de ADR Centru pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională
30.12.2022 -
Proprietarii terenurilor afectate de construcția apeductului magistral Chişinău-Străşeni-Călăraşi vor fi despăgubiți
28.12.2022 -
27 martie 2023 – termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru notele conceptuale selectate în cadrul Concursului proiectelor de dezvoltare urbană
22.12.2022 -
La Bălți au fost finalizate lucrările de reparație a străzii Petru Zadnipru și a unor căi de acces
21.12.2022
-
Comentarii 0