Sursa imagine: ipn.md

Dublu omor la Sângerei. Principalul suspect este fiul cuplului

Doi soți din Sângerei în vârstă de 78 și 79 de ani au fost găsiți fără suflare luni, 6 mai, în propria locuință. Potrivit poliției, suspectul principal s-a dovedit a fi chiar fiul cuplului, în vârstă de 48 de ani, care locuia împreună cu părinții.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat pentru IPN că poliția a fost sesizată de către fratele suspectului. Acesta le-a spus oamenilor legii că fratele mai mic își amenință părinții cu răfuială fizică. Veniți la fața locului, polițiștii au depistat în casă cadavrele celor doi soți, care aveau semne de moarte violentă.
 
Potrivit informațiilor preliminare, după ce a săvârșit infracțiunea, suspectul a plecat într-o direcție necunoscută. El a fost găsit în parcul central din orașul Sângerei, cu un cuțit în mână și foarte agresiv. Pentru a-l reține au fost implicați mai mulți polițiști și aplicate mijloace speciale, inclusiv spray-ul lacrimogen. Suspectul a fost imobilizat și reținut. Asupra acestuia, oamenii legii au depistat cuțitul cu care și-ar fi omorât părinții, dar și mijloace bănești, în valoare de circa 16 mii de euro. Bănuitul a declarat că a lucrat peste hotarele țării și că banii îi aparțin.
 
Bărbatul este reținut pentru 72 de ore și își recunoaște vina. Potrivit oamenilor legii, acesta este agresiv și se încurcă în declarații referitor la motivul crimei. Pe marginea acestui caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor.  Suspectul riscă ani grei de pușcărie.
Autor: IPN
07.05.2019 Actual
1780
0

Comentarii 0


      • Asociația Surzilor din Republica Moldova marchează Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz

        19.09.2022
      • 15 studenți din Bălți au identificat idei de start-up, cu sprijinul Uniunii Europene

        19.09.2022
      • În Ialoveni va fi creată o zonă de agrement amenajată și adaptată necesităților localnicilor de toate vârstele

        15.09.2022
      • ADR Nord desfășoară primul atelier practic în domeniul scrierii, monitorizării și evaluării proiectelor de dezvoltare pentru orașele-poli de creștere Soroca și Edineț

        14.09.2022
      • Dyninno Travel: Vânzările de bilete de avion din SUA către Republica Moldova și România revin la indicatorii de până la pandemie

        14.09.2022