RSS

Filat: Aceste cadouri sunt din partea mea, din resurse proprii, nu au legătură cu banii publici

04.10.2010 Actual
660
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: gov.md

Trei familii sinistrate din satele Cotul Morii şi Sărăteni şi-au primit astăzi actele de proprietate a caselor procurate de Guvern. Documentul a fost înmânat chiar de premierul Vlad Filat. În satul Mereşeni din raionul Hânceşti au ales să-şi procure casă două familii care au avut de suferit de pe urma puhoaielor din această vara. De astăzi, aceştia sunt deja gospodari cu acte în regulă. Aşa cum se cuvine la moldoveni, premierul a fost întâlnit cu sarmale, plăcinte şi un pahar de vin.

„Casa este mare, în stare bună şi mai avem şi 15 ari de pământ. Avem tot ce este necesar într-o gospodărie pentru moldoveni”, a menţionat Tatiana Bejenaru, gospodina casei.

Tot La Mereşeni a primit casă şi familia Popa. „Noi suntem mulţumiţi de casă, am hotărât să cumpărăm aici pentru că suntem deja în vârstă şi sănătatea nu ne permite să construim altă casă nouă. Am ales să procurăm o casă deja construită”, a menţionat Valentina Popa.

În satul Sărăteni din acelaşi raion Guvernul a procurat o casă şi pentru familia Brânză. Pe lângă actele de proprietate, familiile sinistrate au primit şi câte un cadou: frigider sau televizor.

„Aceste cadouri sunt din partea mea. Din resurse proprii, nu au legătură cu banii publici”, susţine premierul.

Potrivit  lui Vlad Filat deja au fost achiziţionate case pentru 10 familii, care au ales această opţiune, iar până la mijlocul lunii noiembrie, toate aceste familii vor trece în noile gospodării. În total este vorba de circa 70 de familii.

„Sunt mulţumit deoarece am început să ducem la bun sfârşit angajamentul pe care l-am asumat, să oferim case oamenilor care au ales opţiunea să procure case deja existente” , a conchis Filat.
 

Autor: Lina Susan
Sursa: hotnews.md
0

Comentarii (0)



    24.12.2010

    Precizările MAEIE cu privire la unele declaraţii apărute recent în mass media

    23.12.2010

    Amnesty International Moldova: Buletin Informaţional octombrie-decembrie 2010

    23.12.2010

    Între două monitorizări diferite – unde e adevărul?

    23.12.2010

    Expoziţia naţională „Fabricat în Moldova” la a 10-a aniversare!

    22.12.2010

    ADR Nord impulsionează dezvoltarea economică a regiunii