
Persoanele care vor încălca legislația privind tichetele de masă vor fi sancționate
Persoanele care vor admite încălcări ale legislației privind tichetele de masă vor fi sancționate conform Codului Contravențional. Legea care prevede acest lucru a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.
Potrivit legii, comercializarea sau transmiterea cu titlu gratuit de către persoanele fizice altor persoane a tichetelor de masă va fi sancționată cu o amendă de până la cinci mii de lei.
Totodată, unitățile comerciale care vor vinde contra tichetelor de masă produse din tutun, băuturi alcoolice sau alte produse decât cele alimentare stabilite de lege, vor primi amenzi de cel mult 15 mii de lei.
Amenzile vor fi și mai mari în cazul angajatorilor care vor diminua salariile calculate beneficiarilor de tichete de masă prevăzute în contractele de muncă. Aceștia se vor alege cu amenzi de până la 50 de mii de lei.
Valoarea nominală a unui tichet de masă constituie 45 de lei. Acestea pot fi eliberate atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic.
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Marii artiști Nicolae Botgros și Ion Paladi au fost desemnați Cetățeni de Onoare în mai multe localități din România
23.08.2018 -
„Women 4 Leadership” – sesiune de networking pentru participantele la Academia de Liderism Feminin
18.08.2018 -
Anunț selectare a unui expert/experte
17.08.2018 -
„Women 4 Leadership” – a doua instruire din sesiunea 2018 a Academiei de Liderism Feminin axată pe abilitarea femeilor pentru participare în procesele decizionale
17.08.2018 -
Membrii CRS din cadrul CRD Nord au studiat experiența Regiunii Nord-Est a României în domeniile Aprovizionare cu apă și canalizare și Managementul deșeurilor solide
13.08.2018
-
Comentarii 0