Incredibil: Evenimentele din 7 aprilie 2009 din Moldova au fost descrise încă în 1987

“În centrul capitalei s-a dezlănţuit un protest spontan. Mulţimea scandează “Jos comuniştii!”. Între timp, printre demonstranţi se strecoară nişte personaje dubioase. Infiltrându-se profesionist, fără ca lumea să bănuiască ceva, acestea atrag manifestanţii paşnici din piaţă în faţa Palatului Prezidenţial, incitându-i împotriva forţelor de ordine masate în jurul clădirii.
Îşi face apariţia o maşină pe care nişte inşi turbulenţi o răstoarnă. Protestatarii aruncă petarde şi brichete. Marşul degenerează, pe neprins de veste, în violenţe. Provocatorii devastează cele mai importante instituţii ale statului. În piaţă vine o ambulanţă, întrucât apar primii răniţi. Haosul atinge apogeul.
Spre miezul nopţii, puterea caută să preia controlul asupra situaţiei şi ordonă trupelor Ministerului de Interne să intervină în forţă. Protestatarii sunt bătuţi bestial în plină stradă. Se operează primele arestări. Dimineaţă încep represalii în toată ţara.”
Credeţi, probabil, că pasajul de mai sus e o descriere a evenimentelor din 7 aprilie 2009? Vă înşelaţi. Am reprodus un fragment dintr-o adnotare la romanul ”Mâine în Rusia” de Eduard Topol. Scris în 1987 şi publicat în 1989, acesta a prezis de fapt, cu patru ani înainte, puciul GKCP din august 1991. Şi mai uluitor este faptul că romanul anticipează nu numai tentativa de lovitură de stat de la Moscova de acum 19 ani, ci şi revolta populară de la Chişinău din aprilie 2009.
Scenariul conspiraţiei comuniste din defuncta URSS, imaginat de scriitor, coincide până-n cele mai mici detalii cu cel al deturnării manifestaţiei paşnice de după alegerile parlamentare care au avut loc în Republica Moldova anul trecut. În romanul său despre complotul comuniştilor radicali, Eduard Topol arată cum liderii de la Kremlin şi KGB-ul, anticipând numeroase mitinguri împotriva puterii sovietice, pun la cale o diversiune menită să-i compromită pe protestatari şi să le permită să reinstaleze un regim de tip stalinist.
Forţe speciale ale Securităţii, antrenate în secret şi îmbrăcate în civil, se amestecă cu oamenii simpli şi îi instigă să atace necruţător instituţiile oficiale ale statului. Mulţimea aruncă în miliţieni cu pietre şi brichete aprinse, se dau foc administraţiilor centrale şi locale din mai multe oraşe ale URSS. Autorităţile profită de dezordinile iscate pentru a diaboliza elementele reformatoare şi, printr-o teroare generalizată, îi internează pe opozanţi, bagă frica-n oameni şi anulează perestroika.
Comuniştii s-au inspirat din romanul lui Eduard Topol?
Acesta e romanul unui complot din Uniunea Sovietică, scris mai mult de două decenii în urmă. Evenimentele din 7 aprilie 2009 parcă sunt trase la xerox din cartea lui Eduard Topol. Credeţi că e întâmplător acest fapt?
Acum este greu de spus cine şi de unde s-a inspirat. Au copiat comuniştii moldoveni scenariul conspiraţiei bolşevice din cartea lui Eduard Topol? Sau viceversa? Poate că practicile consacrate şi mereu valabile ale KGB-lui i-au servit scriitorului drept izvor de inspiraţie?
Aşa o fi sau altfel, un lucru este cert. În evenimentele de la 7 aprilie 2009 se întrevede mâna criminală a securiştilor de sorginte sovietică.
Borges avea dreptate. Sensul cărţilor se află în posterioritatea lor, în noi; nu în urmă, ci înainte.
Articolul integral este AICI.
Sursa: ziar.jurnal.md
Flash News
- 24.11.2010
-
Germania a donat 6 automobile Skoda poliţiei moldoveneşti
- 22.11.2010
-
Moldova, pe locul opt la "Eurovision Junior"
- 22.11.2010
-
Germania confirmă că s-a implicat în semnarea tratatului de frontieră moldo-român
- 21.11.2010
-
Un miting de apărare a jurnaliştilor ruşi a avut loc la Moscova
- 21.11.2010
-
Vladimir Ţurcan, preşedintele PUM, grav rănit într-un accident rutier
Video Line
- 24.11.2010
-
Golgota Basarabiei
- 23.11.2010
-
Votează, lume!
- 22.11.2010
-
Accident minier în China
Comentarii (0)