"Nici dolarul şi nici euro nu este atât de uzat, încleiat cu scoci, puturos la miros ca şi leul moldovenesc"
07.09.2010 Actual
552
Sursa imagine: okazii.ro
Cât timp am fost în Uniunea Sovietică purtam ruble prin buzunar. Pâine cumpărai în ruble. Mită dădeai în ruble. La WC ca să mergi dădeai ruble și primeai copeici.
Rubla a fost la putere până prin anii '92, când a fost înlocuită cu o nouă hârtie pe care se lipea unsoarea – Cuponul. Toată lumea avea pe acasă cupoane. Unii țineau cupoanele prin borcane de 0,75 litri. Fiecare vorbea că are mii, milioane de cupoane acasă. Bucurie mare, ca la moldoveni, dar în realitate 1 leu era egal cu 1000 cupoane.
În 1993 a fost introdus leul moldovenesc. De atunci, bancnotele circulă din mână-n-mână. De la boschetar și cerșător – la preot, medic și judecător. Astăzi, unde te-ai uita, vezi lei rupți, lipiți cu scoci, într-o parte a leului scrie un număr de mobil sau o notiță ca să nu uite cifra atunci când numără banii, de exemplu 25,000.
Important este că pe fiecare leu totuși se mai vede chipul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. De ce zic totuși ? Pentru că aproape pe fiecare bancnotă s-a așternut un strat gros de unsoare, murdărie lipicioasă și care miroase urât. E și explicabil acest proces chimic la cât de des este folosit leul moldovenesc. Nici dolarul și nici euro nu este atât de uzat, încleiat cu scoci, puturos la miros ca și leul moldovenesc. Probabil că într-un an de zile o simplă bancnotă trece prin mâinile a mii de cetățeni. Alteori mai trece și prin ciorapii unor cetățeni sau prin sutienii unor băbuțe, pentru că ele cred că acolo banii sunt păstrați în siguranță.
Mai nou, pe piața bancaro-financiaro-valutaro au apărut cardurile. În ultimul timp sunt tot mai folosite. Și asta e îmbucurător. Astfel, evităm să plătim cheși când mergem la un hipermarket sau atunci când scoatem bani de la bancă. Și portmoneul nu se împute cu mirosul leilor de hârtie încleiați cu scoci. Și dacă americanii și europenii trec din ce în ce mai mult la carduri, noi, amărâții de basarabeni, tot patrioți am rămas și rămânem: doar cu Ștefan cel Mare şi Sfânt pe bancnota moldovenească. Noi nu schimbăm leul pe card. Doar suntem patrioți, nu?
Autor: Iurie Sanduţa
Sursa: iuriesandutza.wordpress.com
Sursa: iuriesandutza.wordpress.com
- 11.06.2011
-
Marş PENTRU Drepturile Omului şi ÎMPOTRIVA discriminării
- 10.06.2011
-
FLEX Program Coordinator
- 10.06.2011
-
Patronii agricoli din Moldova îşi reînnoiesc angajamentul împotriva muncilor grele şi periculoase ale copilului, cu ocazia Zilei Mondiale împotriva Muncii Copilului 2011
- 10.06.2011
-
E nevoie de a reorienta cheltuielile publice de la plata pensiilor şi salariilor bugetarilor la obiective economice pe termen lung
- 10.06.2011
-
Fără respectarea standardelor sanitare şi fito-sanitare, nu ne putem bucura de un Acord de liber schimb cu UE
Video Line
- 08.06.2011
-
De câte ori poate să pice din picioare un beţiv îmbrăcat la patru ace
- 07.06.2011
-
Tragedie cu rating
- 05.06.2011
-
Hai la vot!
Comentarii (2)
Macar undeva sa fie patriotism! Lei nostri is cei mai frumosi!!!
rahat da nu lei, cele mai vajnice bancnote îs leii româneşti