În 1993 a fost introdus leul moldovenesc. De atunci, bancnotele circulă din mână-n-mână. De la boschetar și cerșător – la preot, medic și judecător. Astăzi, unde te-ai uita, vezi lei rupți, lipiți cu scoci, într-o parte a leului scrie un număr de mobil sau o notiță ca să nu uite cifra atunci când numără banii, de exemplu 25,000.

 

Important este că pe fiecare leu totuși se mai vede chipul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. De ce zic totuși ? Pentru că aproape pe fiecare bancnotă s-a așternut un strat gros de unsoare, murdărie lipicioasă și care miroase urât. E și explicabil acest proces chimic la cât de des este folosit leul moldovenesc. Nici dolarul și nici euro nu este atât de uzat, încleiat cu scoci, puturos la miros ca și leul moldovenesc. Probabil că într-un an de zile o simplă bancnotă trece prin mâinile a mii de cetățeni. Alteori mai trece și prin ciorapii unor cetățeni sau prin sutienii unor băbuțe, pentru că ele cred că acolo banii sunt păstrați în siguranță.

 

Mai nou, pe piața bancaro-financiaro-valutaro au apărut cardurile. În ultimul timp sunt tot mai folosite. Și asta e îmbucurător. Astfel, evităm să plătim cheși când mergem la un hipermarket sau atunci când scoatem bani de la bancă. Și portmoneul nu se împute cu mirosul leilor de hârtie încleiați cu scoci. Și dacă americanii și europenii trec din ce în ce mai mult la carduri, noi, amărâții de basarabeni, tot patrioți am rămas și rămânem: doar cu Ștefan cel Mare şi Sfânt pe bancnota moldovenească. Noi nu schimbăm leul pe card. Doar suntem patrioți, nu?

0