RSS

Rezultatele CEC: PENTRU - 87,18%, CONTRA - 12,82%

06.09.2010 Actual
369
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: hotnews.md

Datele procesate până la ora 00:00 şi remise Comisiei Electorale Centrale (CEC) arată că în favoarea alegerii şefului statului prin votul direct al cetăţenilor se pronunţă 87,18 la sută din votanţi, iar contra – 12,82%.

Până la ora 00:00 au fost numărate 24,59 la sută din voturi.

Rata de participare la închiderea secţiilor de votare, cu excepţia celor din străinătate, a fost de circa 30,4%, indice insuficient pentru a considera plebiscitul valabil. Pentru validarea referendumului era necesară participarea a cel puţin 33% din alegători.

În Republica Moldova, au fost deschise 2035 de secţii de votare în ţară şi 78 de secţii peste hotare. În listele electorale au fost incluşi 2,6 milioane de cetăţeni. Procesul electoral a fost monitorizat de circa 900 de observatori naţionali şi internaţionali.

La 5 septembrie a avut loc primul referendum constituţional din istoria R. Moldova. Cetăţenii au fost chemaţi la urnele de vot pentru spune dacă sunt de acord ca să fie modificată Constituţia astfel încât şeful statului să fie ales cu votul direct al electorilor şi nu al Parlamentului. Plebiscitul a fost iniţiat de Alianţa pentru Integrare Europeană, după ce au eşuat tentativele alegrii şefului statului, întrucât aceasta nu însuma numărul necesar de voturi.  

Update 23:40 - Prezenţa la vot - 30,41%

Autor: HotNews.md
Sursa: hotnews.md

Comentarii (1)

  • 06.09.2010 00:29
    Gheorghe Fântână:

    CE rost din asta daca nu va fi validat?