Sursa imagine: politia.md

Grupare internațională specializată în organizarea migrației ilegale în Israel, dezmembrată

Centrul pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, colegii omologi din Israel şi Departamentul Serviciilor Operative al Serviciului Grăniceri a Ucrainei au documentat activitatea infracţională a unui grup infracţional specializat în racolarea şi promovarea imigrării pe cale ilegală a cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul Statului Israel, în scop de exploatare prin muncă.
 

Actualmente, au fost identificaţi 130 de migranţi care au fost racolaţi şi exploataţi prin muncă în Israel.
 
La 13 septembrie 2017, cinci membri (un bărbat şi patru femei), cu vârsta cuprinsă  între 25- 52 de ani, domiciliaţi în Chişinău, au fost reţinuţi  pentru 72 de ore.
 
În urma investigaţiilor, ofiţerii CCTP au stabilit că suspecţii racolau potenţiali migranţi originari din Moldova, după care ulterior, contra sumelor cuprinse între 6500-7000 dolari, per/persoană erau transportaţi în Israel şi plasaţi în câmpul muncii (îngrijeau de bătrâni şi persoane bolnave).
 
Migranţii care mergeau la muncă în Israel, pentru îngrijirea persoanelor invalide sau bătrâne, cu un regim de 24 din 24 ore, erau remuneraţi în mediu cu un salariu în valoare de 1000 dolari SUA, lunar.
 
La fel, migranţii care nu aveau bani să achite aceste sume înainte de a merge în Israel, suspecţii le organiza plecarea la muncă în credit, astfel timp de 15 luni din salariul lunar, fiecare migrant trebuia să achite o sumă finală de 12 500 dolari. De asemenea, suspecţii din Rep. Moldova acţionau în complicitate cu alţi membri activi din Israel. 
 
Potrivit materialelor anchetei, în această schemă infracţională sunt implicate mai multe companii, specializate în eliberarea certificatelor false, privind absolvirea cursurilor de instruire în domeniul îngrijirii bătrânilor, fără autorizaţia respectivă  precum şi în racolarea migranţilor, pentru plasare în câmpul muncii.
      
Astfel, plasarea în câmpul muncii avea loc în baza vizelor şi contractelor de muncă primite la Consulatul Israelului din oraşul Kiev, Ucraina. Acestea erau eliberate în baza unor acte primare false (certificate confirmative a absolvirii cursurilor de îngrijire a persoanelor de vârstă înaintată şi a certificatelor medicale, care atestă starea sănătăţii migranţilor).
 
În luna august curent, angajaţii CCTP în temeiul unei comisii rogatorii de asistenţă juridică internaţională au continuat împreună cu colegii omologi din Israel documentarea figuranţilor pe caz.
 
Astfel, s-a reuşit audierea a 38 de victeme direct la locul de muncă  pe teritoriul Statului Israel, au fost ridicate documente cu semnalmente de falsificare în original, care sunt probe concludente pe caz.
 
În cadrul a 30 de percheziţii efectuate la domicilii, automobile şi sediile companiilor, au fost ridicate probe care au confirmat implicarea subiecţilor menţionaţi la comiterea infracţiunii: tehnică computerizată, purtătoare de informaţie documente şi înscrisuri purtătoare de urme ale infracţiunii, acte de identitate, dosare procesate pentru solicitarea vizelor a circa 100 de migranţi, bani proveniţi din activitate criminală în sumă de peste 100.000 euro.
 
Totodată, la 13 septembrie, ofiţerii CCTP în comun cu cei ai Serviciului Grăniceri a Ucrainei, au efectuat acţiuni procesuale în baza comisiei rogatorii internaţionale. Astfel, au fost verificaţi şi audiaţi mai mulţi emigranţi pe care suspecţii din Republica Moldova în acel moment îi transportau în Israel. Fiind verificaţi de forţele de ordine, au fost ridicate documente cu semne de falsificare, în baza cărora au fost primite vizele de muncă în Israel.
 
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală. Conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile de „Organizarea migraţiei ilegale” se pedepsesc cuamendă în mărime de la 1150 la 1350 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 5 la 7 ani.
 
La moment, se întreprind acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, în vederea întăririi bazei probatorii, stabilirii altor membri activi a grupării.
 
Acţiunile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii cu Destinaţie Specială „Fulger”.
Autor: HotNews
Sursa: politia.md
15.09.2017 Actual
345
0

Comentarii 0


      • Conferință științifică internațională pe subiecte economice la Universitatea din Bălți

        15.09.2017
      • Ședința comună privind identificarea noilor idei de proiecte și parteneri

        14.09.2017
      • O aplicație IT va contribui la modernizarea serviciilor publice

        12.09.2017
      • Directorul general al Fundației SKAT, Jürg Christen, s-a informat despre progresul unui proiect realizat de ADR Nord și ApaSan

        12.09.2017
      • Atelier de lucru cu scopul de a spori adaptarea Republicii Moldova la schimbările climatice

        12.09.2017