Sursa imagine: infotag.md

Volumul vânzărilor serviciilor de comunicații electronice a crescut cu 5,2%

În trimestrul doi al anului 2017, volumul cumulat al vânzărilor de servicii în sectorul comunicaţiilor electronice (telefonie mobilă și fixă, Internet mobil și fix, difuzare și retransmisie a programelor audiovizuale) a constituit 1,65 mlrd. lei, în creștere cu 5,2% faţă de primul trimestru și în descreștere cu 2,5%, față de perioada similară a anului 2016.
 
Potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), citat de Infotag, trendul ascendent a fost determinat de sporirea volumului de vânzări ale serviciilor de acces la Internet mobil și Internet fix. Cea mai mare creştere a vânzărilor, în comparație cu trimestrul doi al anului 2016, – de peste 30% – a fost atestată pe piaţa serviciilor de acces la Internet mobil, unde au fost realizate vânzări în sumă de peste 220 mil. lei. Veniturile realizate din vânzarea serviciilor de Internet la puncte fixe au sporit cu 11,1% și au alcătuit 303,1 mil. lei.
 
În același timp, pe celelalte trei segmente de piață: telefonie mobilă, telefonie fixă și difuzarea şi retransmisia programelor audiovizuale a fost înregistrat un trend descendent al volumului de vânzări. Astfel, vânzările serviciilor de telefonie fixă au scăzut, față de trimestrul doi al anului 2016, cu 23,2% și au însumat 177 mil. lei, ale serviciilor de difuzare şi retransmisie a programelor audiovizuale au scăzut cu 8,6% și au alcătuit 63,1 mil. lei, iar ale serviciilor de telefonie mobilă s-au diminuat cu 2,3% și au constituit 854 mil. lei.
 
Cele mai semnificative venituri medii lunare per utilizator (ARPU) au fost înregistrate pe piețele serviciilor de acces la Internet la puncte fixe și de acces la Internet mobil dedicat: de 178,3 lei și, respectiv, 77,2 lei. Valoarea acestui indicator pe piața serviciului de telefonie mobilă a fost de 76,1 lei, pe piața de telefonie fixă – 50,7 lei, iar pe piața serviciului de televiziune contra plată – 48,4 lei.
Autor: Infotag
15.09.2017 Actual
296
0

Comentarii 0


      • Conferință științifică internațională pe subiecte economice la Universitatea din Bălți

        15.09.2017
      • Ședința comună privind identificarea noilor idei de proiecte și parteneri

        14.09.2017
      • O aplicație IT va contribui la modernizarea serviciilor publice

        12.09.2017
      • Directorul general al Fundației SKAT, Jürg Christen, s-a informat despre progresul unui proiect realizat de ADR Nord și ApaSan

        12.09.2017
      • Atelier de lucru cu scopul de a spori adaptarea Republicii Moldova la schimbările climatice

        12.09.2017