Sursa imagine: fb.com/ParliamentRM

Turcia sprijină autorităţile Moldovei în demersul lor la ONU privind retragerea forțelor armate ruse

Autoritățile de la Ankara vor susține introducerea pe agenda Sesiunii Adunării Generale a ONU a subiectului privind retragerea forțelor armate ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Despre aceasta președintele Parlamentului Andrian Candu a fost informat astăzi la întrevederea cu premierul turc, Binali Yıldırım.

Moldova a cerut Organizației Națiunilor Unite să includă tema retragerii trupelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova, pe agenda de zi a celei de-a 72 sesiuni a Adunării Generale a ONU. Demersul face referință la declarația Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, adoptată în 1999, în care era salutat angajamentul Rusiei de a scoate trupele ruse de pe teritoriul Moldovei până la sfârșitul anului 2002.

Amintim că la sfârșitul lunii august autoritățile Republicii Moldova s-au adresat ONU cu cererea de a include chestiunea privind retragerea forțelor militare străine din stânga Nistrului pe ordinea de zi a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Cererea a fost făcută prin intermediul unei scrisori semnate de către reprezentantul permanent al Republicii Moldova la ONU, Victor Moraru, care apreciază că prezența trupelor rusești „reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale”.

Solicitarea a fost criticată aspru de Moscova, dar și de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

Menționăm că lucrările celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU au început marți, 12 septembrie și se vor încheia pe data de 25 septembrie. Dezbaterile generale din cadrul sesiunii vor avea loc în perioada 19-23 septembrie.

Autor: HotNews
14.09.2017 Actual
236
0

Comentarii 2

  • Victor:

    Aș vrea să cred că încercarea Guvernului de astăzi de a soluționa conflictul cu Tiraspolul, de a scoate de acolo trupele militare poate avea succes. Ne stopează dezvoltarea această problemă, care va reuși să o rezolve va avea respectul întregii țări,

    14.09.2017 09:29
  • Spencer:

    Deci mai avem un aliat. Căci una e să fii nemulțumit de acțiunile ruse și alta e să susții personal Moldova!

    14.09.2017 10:10

    • Conferință științifică internațională pe subiecte economice la Universitatea din Bălți

      15.09.2017
    • Ședința comună privind identificarea noilor idei de proiecte și parteneri

      14.09.2017
    • O aplicație IT va contribui la modernizarea serviciilor publice

      12.09.2017
    • Directorul general al Fundației SKAT, Jürg Christen, s-a informat despre progresul unui proiect realizat de ADR Nord și ApaSan

      12.09.2017
    • Atelier de lucru cu scopul de a spori adaptarea Republicii Moldova la schimbările climatice

      12.09.2017