RSS

Voronin: Scandalul Plahotniuc-Mocanu este o reglare de conturi între două grupări

24.08.2010 Actual
253
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: protv.md

Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, susţine că această campanie iniaţiată de fostul său consilier, Sergiu Mocanu, şi controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc nu este altceva decât o reglare de conturi între două grupări. Pe de o parte prim-ministrul Vlad Filat, iar de cealaltă parte preşedintele PDM, Marian Lupu.

„Toţi businessmenii care au activat normal în toţi anii noştri de activitate şi au contribuit la dezvoltarea economică a Moldovei au fost în vizorul nostru, a conducerii ţării. Au fost şi menţionaţi cu destincţii de stat şi au primit şi titlul de cel mai bun contribuabil al anului. Eu apreciez aceste scandaluri ca nişte reglări de conturi dintre două grupări. Dintr-o parte, Filat şi, de cealaltă parte, Marian Lupu. De acum ei s-au început a se clarifica cine-i mai înalt, cine-i mai frumos, cine-i mai deştept şi cine are mai mari şanse să ajungă preşedinte al republicii. Aici este totul la mijloc”, a remarcat Voronin.
 
Cât priveşte rezultatele sondajul IMAS, făcut public ieri, Voronin spune că nu crede în rezultatele lui pentru că ele sunt comandate.
 
Precizăm că, potrivit rezultatelor sondajul IMAS, PCRM este în descensiune în topul încrederii populaţiei. Întâietatea o deţine PLDM, urmat de PDM.
Autor: Lina Susan
Sursa: hotnews.md
0

Comentarii (1)

  • 24.08.2010 16:05
    Darienko Tudor:

    tvari!