Sursa imagine: ipn.md

În laboratorul ACC au fost efectuate peste 16 mii de analize a apei uzate, în 2016

SA „Apă-Canal Chișinău” monitorizează zilnic calitatea apei uzate, prin intermediul Laboratorului ape uzate agenți economici (LAUAE), care este acreditat în conformitate cu standardele internaționale. Doar pe parcursul anului trecut, s-au efectuat peste 16 mii de analize fizico-chimice. Furnizorul dă asigurări că laboratorul este dotat cu echipamente moderne, verificate metrologic, dar și dispune de reactivi de calitate corespunzătoare standardelor europene, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, ACC precizează că se ghidează de principiul: „Poluatorul plătește”, adică poluatorul trebuie să plătească în funcție de gradul de poluare adus mediului. Furnizorul menționează importanța asigurării unei calități bune a apei potabile, dar și a apei uzate, care se deversează la Stația de Epurare și ulterior în râul Bâc.
 
Primite în laborator, mostrele sunt identificate prin atribuirea unui cod numeric. Aceasta asigură ca obiectul de încercare să nu poată fi confundat nici fizic, nici atunci când se face referire la acestea în înregistrări. Atunci când există îndoieli referitoare la adecvarea unei probe pentru analiză urmează să fie consultată secția inspecție și control pentru alte instrucțiuni.
 
Conform metodelor și standardelor privind efectuarea încercărilor de laborator perioada de efectuare a acestora este de la 2-4 ore până la cinci zile. Probele sigilate aduse după masă, pentru care analizele nu pot fi îndeplinite în acel moment, se păstrează în frigider sub cheie. Este deschis în următoarea zi la ora 08.00 de către persoanele responsabile. Analizele se fac conform metodelor declarate în domeniul de acreditare. Responsabilitatea manipulării probelor revine responsabilului de analiză. Probele eșantionate nu se reîntorc clientului. Apele uzate nu sunt stabile în timp. Probele pot fi păstrate opt zile de la data primirii, apoi se aruncă.
Autor: IPN
14.06.2017 Actual
349
0

Comentarii 0


      • ZEL Bălți va oferi biciclete celor mai buni studenți de la Universitatea din Bălți

        06.09.2017
      • La Bălți, a fost inaugurat oficial anul universitar 2017-2018

        06.09.2017
      • Burse de excelență ale Guvernului Elveției pentru cercetători străini pentru anul academic 2018-2019

        06.09.2017
      • Festivalul Internațional „CIVIC FEST: Moldova pentru cetățeni” va avea loc la Chişinău, în zilele de 29-30 septembrie 2017

        05.09.2017
      • Concursul anual ONU pentru cele mai bune acțiuni din Moldova de promovare și protecție a drepturilor omului a fost lansat

        04.09.2017