Sursa imagine:

Internauții fac deja glume pe TV8; iată câteva din ele

Nici nu a reușit bine să apară, dar internauții fac deja glume pe seama postului de televiziune TV8, care se va lansa ca o continuare a TV7. Aceștia fac în special referire la legăturile patronilor TV8 cu jaful de la Banca de Economii, dar și cu Partidul Liberal Democrat.

La sigla TV8 cineva a adăugat „powered by Banca de Economii” (cu sprijinul Băncii de Economii n.red), făcând referire că unul din patronii TV8, Chiril Lucinschi este bănuit de spălare de bani, fapt ce a cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari celor trei bănci care au falimentat după jaful din 2018.


Iar bloggerul Eugen Luchianiuc a colorat sigla TV8 în verde, iar în cercurile de la cifra „8” a pus doi stejari (culoarea verde este culoarea oficială a PLDM, iar stejarul – sigla acestei formațiuni), dintre care unul răsturnat. Luchianiuc probabil a vrut să accentueze legăturile lui Lucinschi cu PLDM și fostul lider al acestuia, Vlad Filat, implicat în jaful miliardului.

Astăzi presa a publicat un material în care sunt demonstrate legăturile patronilor și șefilor de la TV8 nu doar cu Filat și PLDM, dar și cu mafiotul fugar Victor Țopa și, în special cu FSB.

Autor: Ion Vasilos
05.06.2017 Actual
1124
0

Comentarii 1

  • Eugen:

    Astea nus glume, asta-i adevarul.

    05.06.2017 16:40

    • Proiectul de Competitivitate din Moldova va cofinanța crearea Centrului de inovare și transfer tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord

      20.07.2017
    • Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului atenționează organizatorii acțiunilor de protest

      20.07.2017
    • Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului atenționează organizatorii acțiunilor de protest

      20.07.2017
    • La Bălți a fost lansată etapa de elaborare a proiectelor tehnice și documentației de licitație pentru șase proiecte care vor fi implementate în Regiunea de Dezvoltare Nord cu suport financiar oferit de Uniunea Europeană

      19.07.2017
    • Comunicat informativ // CALM: ”PRIN PROMOVAREA UNOR MODELE RADICALE ȘI PRIPITE ALE REFORMEI TERITORIAL-ADMINISTRATIVE, AR PUTEA FI DISTRUSĂ COLOANA VERTEBRALĂ A ȚĂRII – SATELE!

      19.07.2017