RSS

CEC a aflat din presă despre iniţiativa PLDM

05.08.2010 Actual
197
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: eleonora-lisnic.blogspot.com

Comisia Electorală Centrală susţine că a aflat din presă despre iniţiativa Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) de a reduce termenul de desfăşurare a campaniei electorale de la 60 la 30 de zile.

„Noi din presă am aflat de această iniţiativă. Decizia nu ne aparţine nouă, ci Parlamentului. Bineînţeles, dacă vor solicita şi opinia noastră, ne vom expune aşa cum vom crede de cuviinţă”, a remarcat preşedintele CEC, Eugeniu Ştirbu.
 
În acelaşi timp, Ştirbu spune că practica internaţională nu prevede un termen mai mic de 60 de zile pentru perioada electorală şi că trebuie de făcut diferenţă între campanie electorală, perioadă electorală şi agitaţie electorală.
 
„Perioada electorală este extinsă în termen de 60 de zile şi practica internaţională arată că nici într-o altă ţară din lume astăzi nu este mai mică de 60 de zil”, a spus Ştirbu.
 
Amintim că PLDM a anunţat astăzi că a depus la Biroul Permanent al Parlamentului un proiect de lege pentru modificarea unor articole din Codul Electoral. Proiectul prevede diminuarea termenului minim de stabilire a datei alegerilor şi, respectiv, de desfăşurare a campaniei electorale de la 60 la 30 de zile. În proiectul de lege menţionat sunt aduse şi exemple din legislaţia electorală a mai multor state. Astfel, în Bulgaria, Lituania, Italia şi Croaţia campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor, iar în Azerbaidjan şi Federaţia Rusă – cu 28 de zile.  
Autor: Lina Susan
Sursa: hotnews.md

Comentarii (0)