Sursa imagine: emaramures.ro

Un român a murit în Pula Croaţiei

Un turist român a decedat într-un spital croat după ce a fost grav rănit în urma unei dispute cu un cetăţean polonez, într-o localitate de pe litoralul croat, a anunţat miercuri poliţia, citată de AFP.

Cetăţeanul român, în vârstă de 50 de ani, a fost internat în spitalul din Pula săptămâna trecută, cu o rană gravă la cap.

Cei doi bărbaţi, aflaţi sub influenţa alcoolului, au început să se certe într-un apartament pe care îl închiriaseră în localitatea Glizana, în nordul coastei adriatice a Croaţiei, potrivit unui comunicat al poliţiei.
 
După ce a primit un pumn, românul s-a prăbuşit şi s-a lovit la cap.
 
Cetăţeanul polonez, în vârstă de 56 de ani, a fost reţinut în apartament de poliţie şi a fost trimis în faţa unui judecător de instrucţie. Acesta a fost arestat preventiv.
 
Alţi trei turişti, doi polonezi şi un german, care au fugit din apartament după incident, au fost interogaţi şi vor fi cercetaţi pentru "neacordare de asistenţă unei persoane rănite".
 
Croaţia primeşte anual aproximativ zece milioane de turişti, în special în zona de litoral.
Autor: MEDIAFAX
Sursa: mediafax.ro
05.08.2010 Caleidoscop
7167
0

Comentarii 1

  • Vasile Sulă:

    sarmanul, nu a mai revenit din pula

    05.08.2010 16:09

    • În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială

      20.01.2023
    • Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025

      19.01.2023
    • Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale

      14.01.2023
    • CARTEA „OAMENII LA PĂPĂDIILE” DE SERGIU BEZNIȚCHI: lansare la București, la 26 ianuarie 2023

      12.01.2023
    • /VIDEO/ Examinarea cererilor de chemare în judecată cu valoare redusă. Vezi ce presupune acest lucru

      12.01.2023