Vizitele preşedintelui interimar sau când pisica nu-i acasă

De la o luni preşedintele interimar a început să-i dea cu vizitele private… peste Prut. În timp ce unii îşi rup capul să afle scopul şi durata vizitei sale „enigmatice”, alţii îşi potrivesc deja „funduleţul” pentru scaunul de preşedinte.

Cele „trei nurori” ale „soacrei” liberale se lehămetiseră demult de gura cea rea a „babei”, constatând că nu vor putea trăi în casă de n-or face toate chipurile să scape de „hârca de babă”. Și cât de dulce suna melodia de odinioară: Tot ce-i a mămucăi e ş-al nostru şi ce-i al nostru e ş-al ei.

Vorba proverbului: când pisica nu-i acasă, şoarecii joacă pe masă. Până la urmă e şi logic. Apoi ce altceva să facă? Să mai aştepţi şoarecii să stea în găurile sale, mai ales atunci când mirosul de caşcaval proaspăt (scaunul de preşedinte) îi trage de mustaţă afară…

Șoarecele liberal-democrat a fost cel mai îndrăzneţ. A zărit brânza şi îndată şi-a desenat în minte „ruta” cum să ajungă la ea. Poftim! Cum a remarcat şi Emil Gârleanu în povestea sa: „Odată la caşcaval, lasă, n-are el nevoie să-l înveţe alţii ce să facă cu dânsul”. El şi-a spus în sine: Farfuria cu caşcaval are nevoie de un şoarece puternic, pragmatic, hotărât, un lider care nu poate apărea decât dintr-o competiţie „rozătoare” reală şi corectă. Caşcavalul nu are nevoie de un lider rozător construit în laborator. Prin urmare, el are dreptul să-şi propună ca obiectiv să devină principalul şoarece în republica „de caşcavaluri, să nu-i lase pe alţii să-i spună unde să stea, ce i se potriveşte, ce caşcaval să mânânce”.

Dar ceilalţi „fraţi”? E-hei! La dânşii nu se prea gândise.

„Fratele mai mare” e prea lacom să împartă cu cineva caşcavalul. Chiar şi pe cel străin. Era de-ajuns ca cineva să pună ochii pe un caşcaval „vacant”, nemuşcat de nimeni, ca acesta să sară brusc din gaură şi să acuze ceilalţi şoareci de trădarea principiilor de care se conduce „Alianţa mâncătorilor de caşcaval”. Povestea se repetase şi de această dată. Cică ‘ăla mai mare s-a deranjat de faptul că mijlociul (care nu e nici liberal, nici democrat) îşi doreşte bucăţi de caşcaval suplimentare la cele repartizate deja de alianţă, fapt pentru care şi l-a ameninţat că intenţia sa de a înhăţa de unul singur caşcavalul va atrage după sine consecinţe.

„Mezinul” e cam fricos de fire şi nici tenacitate nu prea are să vâneze caşcavalul de unul singur. Văzându-i pe ceilalţi fraţi că se ceartă pentru un caşcaval care nici măcar nu fusese mirosit îndeajuns, d-apoi gustat, acesta a propus să participe în „bloc” la vânătoarea „parlamentară anticipată”. Naiv, „micuţul” mai speră că după capturare caşcavalul prezidenţial va fi împărţit pe mandate, ca şi cel parlamentar de anul trecut.

Șoricelul nu se gândise nici la motanul bătrân din vecinătate. Mulţi fiori i-a mai vârât în oase şi motanul cela. Până nu demult era şef pe republica de caşcavaluri. Dar pisica într-o bună zi se înfuriase a dracului, de chemară şi alte pisici de pe mahala, de treabă, dar şi provocatoare, care au incendiat până şi casa pentru a-l sili să plece din sector. Mai fu şi muşcat, şi zgârâiat, de-ţi vine greu să recunoşti motanul roşcat de altădată: chior de-un ochi şi şchiop de-o labă. De-atunci şi-a jurat să revină, cu orice preţ. Atâta timp cât nu se poate răzbuna pe pisică (mă rog, are şi ea legăturile ei), motanul pândeşte prilejul să pună laba pe bieţii şoricuţi. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să momească şoarecii lacomi din gaură. Iar odată prinşi, să se joace cu ei de-a „acţiuni în masă de nesupunere civică”.

Șoarecii se bat pentru caşcaval, motanul pândeşte, iar de curând şi pisica s-a întors… din mahala vecină. Flămândă rău. S-a urcat fără multă jenă pe masă şi s-a apucat să roada mai departe bucata de caşcaval începută încă de ieri. Iar din 4 colţuri patru perechi de ochi o urmăresc cu invidie.