Sursa imagine: agerpres.ro
Mai puțin de jumătate dintre italieni vor rămânerea în UE
Mai puțin de jumătate dintre italieni, mai precis 48,8%, doresc rămânerea țării lor în Uniunea Europeană, pe care peste două treimi dintre peninsulari o acuză însă că nu le-au ajutat țara să facă față crizei migranților, relevă un studiu publicat joi de institutul de cercetări Eurispes, preluat de DPA.
Potrivit raportului Italia 2017, 48,8% dintre respondenți se opun ieșirii din UE, în timp ce 29,5% susțin organizarea unui referendum după modelul celui pentru Brexit.
Aceeași anchetă arată că majoritatea italienilor acuză Uniunea Europeană pentru faptul că i-a lăsat singuri în fața crizei migranților (71,5%) și pentru că a impus țării lor sacrificii economice nedrepte (70,2%).
În același context, 48,5% au răspuns că puterea lor de cumpărare s-a erodat în ultimul an, 77,2% că au cunoștințe cărora nu le ajung banii de la un salariu la altul, iar 24,2% au declarat că se consideră săraci.
Autor: Agerpres
27.01.2017 Actual
428
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
La Telenești a fost inaugurată Stația de epurare a apei uzate
07.07.2017 -
Invitație pentru reprezentanții mass media la Festivitatea de inaugurare a Stației de epurare a apei din raionul Telenești
06.07.2017 -
Au început lucrările de eficientizare energetică a blocului chirurgical al Spitalului raional Orhei
05.07.2017 -
Cu un nivel înalt de pregătire civică, primul grup de cursanţi a finalizat Programul de instruire
04.07.2017 -
Să fie mai activă, şi mai eficientă în acţiuni - îşi doreşte societatea civilă din UTA Găgăuzia
04.07.2017
-
Comentarii 0