Sursa imagine: reuters.com

Declarație comună a SUA și a altor 44 de națiuni privind utilizarea și exportul dronelor

SUA și alte 44 de țări au emis o declarație comună privind principiile pentru exportul și utilizarea dronelor, a anunțat miercuri Departamentul de Stat al SUA, relatează DPA.

Declarația menționează că utilizarea așa-numitelor 'unmanned aerial vehicles (UAV)' sau 'vehicule aeriene fără echipaj uman' trebuie să fie guvernată 'atât de legea conflictelor armate, cât și de legea internațională privind drepturile omului'.
 
De asemenea, aceasta menționează că exportul dronelor dotate cu arme sau capabile de lovituri aeriene trebuie să fie făcut într-o manieră 'responsabilă', 'în conformitate cu normele internaționale privind controlul armelor și dezarmare', iar părțile semnatare trebuie să fie transparente în privința locului de destinație a dronelor vândute.
 
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Washington, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Mark Toner, a spus că documentul este 'un prim pas important către dezvoltarea de standarde internaționale generale pentru utilizarea UAV-urilor'.
 
El a precizat că reprezentanții SUA și cei din statele partenere se vor întâlni anul viitor pentru a discuta un set mai detaliat de standarde internaționale, adăugând că toate țările vor fi binevenite la discuții, indiferent dacă vor să adere la declarație sau nu.
 
China, Rusia, India și Pakistan reprezintă excepții notabile de la acordul de miercuri, semnat de țări din Europa, Africa, America Latină și Asia. Germania și Marea Britanie sunt printre principalii aliați ai SUA care au aderat la declarația comună, notează DPA.
Autor: Agerpres
06.10.2016 Actual
152
0

Comentarii 0


      • Se dă startul activităților din cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului 2016 în municipiul Bălți

        12.10.2016
      • Cu sprijinul UE, la Rezina a fost inaugurată cea mai modernă secție de tratare a bolilor contagioase

        12.10.2016
      • Raport nr. 2 de monitorizare a mass-media: ONG-urile de media sesizează public CCA

        12.10.2016
      • Polonia oferă suport în procesul de elaborare a Programului regional sectorial în domeniul Turism pentru Regiunea de Dezvoltare Nord

        12.10.2016
      • O treime din forța de muncă din Europa de Est și Asia Centrală are locuri precare de muncă: Raport ONU

        12.10.2016