Sursa imagine: democracy.md
Veste bună pentru cadrele didactice! Decizia a fost luată
Salariile cadrelor didactice și ale corpului profesoral se majorează de la 1 septembrie 2016. Decizia a fost luată miercuri, 7 septembrie, de către membrii Guvernului.
Astfel, pentru a atinge nivelul salariului mediu prognozat pe economie, salariile lunare ale cadrelor didactice urmează a fi majorate cu 8,6%.
Noile salarii ale cadrelor didactice şi ale corpului profesoral vor fi stabilite de la 1 septembrie curent. Mijloacele financiare necesare în acest scop sunt prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2016.
Cuantumul majorării a fost calculat în baza Legii cu privire la sistemul de salarizare al cadrelor didactice și a avut în vedere creşterea procentuală a salariului mediu prognozat pe economia naţională pentru anul în curs, faţă de salariul mediu al cadrelor didactice din învățământ, atins în trimestrul IV al anului precedent.
Autor: HotNews
08.09.2016 Actual
232
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Învățăm să economisim energie
13.09.2016 -
Apel către instituţiile mass-media privind asumarea angajamentului de promovare a egalităţii de gen
12.09.2016 -
Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai: Cele mai prospere naţiuni au atins acest grad de libertate şi de bunăstare, respectîndu-şi poporul şi punînd valoarea demnităţii umane mai presus de orice.
09.09.2016 -
Ministrul Vasile Bâtca: „Vom promova cât mai intens proiectele de dezvoltare economică”. Directorul ADR Nord, Ion Bodrug: „Semnalul din partea statului este unul foarte clar”
08.09.2016 -
ADR Nord și USARB învață de la Cehia cum să utilizeze sistemele geoinformaționale și branding-ul ca instrument de promovare regională
07.09.2016
-
Comentarii 0