Motto:

Că ne bîrfeşte lumea este bine. 
Normal. Aproape excelent. Aşa e 
când două drumuri mari se întretaie:
vorbesc toate cărările vecine.

 

Unul dintre cei mai deştepţi oameni politici din Republica Moldova, care mai are şi cărţi publicate în străinătate, îmi declara că e nemulţumit de calitatea tinerilor din jurnalistica moldovenească – parcă nu au citit nici o carte, parcă nu au auzit niciodată de logică, aştepţi să vină şi ei cu un gînd mai deosebit, cu o întrebare pertinentă şi observi că nici dacă le dai mură-n gură, ăştia tineri din jurnalistica moldavă nu înţeleg despre ce e vorba, se destăinuia politicianul.

 

Ce să-i răspund? Am încercat să fac apel la faptul că tinerii ăştia i-au adus politicianului moldav locul din parlamentul moldav, că ei au fost cei care au protestat şi au scandat în aprilie 2009 şi că...

 

Hai lasă, şabloanele astea, mi-a tăiat-o scurt politicianul. Ăştia care fac jurnalistică acum nu au pus mîna pe carte, nu ţin minte evenimentele politice din ultimii doi ani şi li se pare că sînt buricul pămîntului.Nu-i mai apăra, că ei nu fac acelaşi lucru cînd e vorba de tine!

 

Ce să mai zici? În epoca computerului şi a provocărilor consumiste, în epoca globalizării şi a alergatului după caii verzi ai profitului, tinerii jurnalişti moldoveni uită de necesitatea culturii generale, uită să citească, să analizeze şi să facă recurs la memorie. În schimb, cerinţele lor sînt mari, exact pe potriva ne-ştiinţei.

 

La polul opus, lupii grei ai jurnalisticii moldoveneşti, au ieşit cu toţii din Casa Presei. Acolo unde pe timpurile sovietice funcţionau mai toate produsele mediatice din RSSM: „Moldova Socialistă”, revista „Moldova” sau „Tineretul Moldovei” etc. Istoriile orale din presa moldavă vorbesc despre vremurile în care culoarele de la Casa Presei din Chişinău erau acoperite cu roşii mochete din pluş, cînd nu puteai trece de cerberii de la intrare, iar la cantină putea procura produse care nu erau prezente în rafturile magazinelor alimentare.

 

Absolut sigur: marea majoritate a jurnaliştilor din presa română de orientare democrată, unii dintre ei medaliaţi pentru merite deosebite de preşedintele interimar Mihai Ghimpu, şi-au format aptitudinile ziaristice în timpuri sovietice, perioadă în care dădeau tare din peniţă cu trăiască PCUS şi cu prietenia moldo-rusă. (Să dăm nume?) 

 

Unii dintre mai noii purtători ai Ordinului Republicii au deţinut chiar şi funcţii înalte în ceea ce obişnuim să numim cenzura sovietică. Este vorba de un departament din cadrul fostului comitet central al PCUS al RSSM, care, pînă în anul 1988, era condus de.... (Să dăm nume?)

 

Redactorul-şef al revistei „Săptămîna”, Viorel Mihail, adevărată enciclopedie a istoriei contemporane moldoveneşti, la obişnuita cafea de dimineaţă, afirma că e cinic să te transformi din temnicerul libertăţii de expresie în avocatul acesteia, că e cinic să-i vezi pe cei care puneau odinioară căluşul în gura ziariştilor moldoveni, plasaţi în fruntea tinerilor confraţi într-ale condeiului. Iar tinerii aceştia iau de bune tot ceea ce li se strigă.

 

Lupii cei grei din jurnalistica moldavă, plasaţi în fruntea unor organizaţii neguvernamentale, luptă acum pentru libertăţile mediatice. 
Acei lupi care au ocupat funcţii de conducere prin diversele cabinete ale puterii sovietice din Moldova le vorbesc acum tinerilor jurnalişti despre accesul la informaţie.

 

Lupii cei grei nu se pierd, ei rămîn permanent în faţă spre a fi decoraţi ori spre a decerna premii mai tinerilor şi naivilor jurnalişti.

 

Întâmplarea a făcut să intru în posesia unor numere din anul 1987-1988 ale publicaţiei „Moldova Socialistă” şi a „Tineretului Moldovei”. Numele unor distinşi colegi din breasla jurnalistică moldovenească semnau în acele vremuri ode... în metru antic! Aşa au fost timpurile, mi se va spune, adevărat. Însă, când au fost mai sinceri distinşii noştri colegi, atunci, sau acum?

 

Morala, etica şi echitatea mai sunt oare accesorii ale jurnalismului? Sau poate în meseria noastră vremurile ne impunsă scoatem tot ceea ce e mai rău, mai urît şi mai scîbros la iveală, pentru că asta se vinde cel mai bine? Sau, poate, e la modă acum vechiul dicton bolşevic: cine nu e cu noi, e împotriva noastră? Sau, poate, dacă nu eşti în haita lupului bătrîn, devii... prînz? Nomina odiosa, spuneau latinii, însă nici prînzul cuiva nu vreau să fiu!

 

Între tinerii şi grei din jurnalistica moldavă, există o mare masă de oameni care îşi fac meseria. Fiecare pe unde poate, căci nu toţi au talentul de a se vinde bine unor patroni politici, nu toţi au talentul sau norocul de a da din coadă la comandă.

 

Acestora, cei mai mulţi de vîrstă medie, cunoscători ai binelui şi ai răului din cei 20 de ani de jurnalistică ne-sovietică, martori tăcuţi ai creşterii şi descreşterii lui Snegur, Lucinschi şi Voronin, le e greaţă.

 

Din prea multă greaţă, unii s-au înecat în vodcă, alţi s-au retras la ţară să crească cartofi şi mere, puţinii rezistă strîngînd din dinţi.

 

Tinerii stau lîngă lupi. Poate pică o fărîmitură de pe masa lor. Lupii stau lîngă tineri. Puterea şi neştiinţa tinerilor le e folositoare şi, la urma urmei, carnea tînără e mai fragedă! Tuturor le foame.

0