Sursa imagine: customs.gov.md
Regulă la Vamă! Mai multe antrepozite riscă să-şi piardă autorizaţia de funcţionare
Mai multe antrepozite vamale riscă să-şi piardă autorizaţia de funcţionare. Această concluzie se impune în urma unor inspecţii efectuate recent de Serviciul Vamal, potrivit unui comunicat al instituţiei citat de IPN.
Serviciul Vamal a finalizat cea de-a doua etapă a evaluării activităţii antrepozitelor vamale care a inclus informaţii detaliate privind infrastructura şi capacitatea de stocare a acestora, funcţionalitatea tehnicii de control, respectarea normelor de securitate, precum şi destinaţia finală a tuturor categoriilor de mărfuri plasate.
Rezultatele celei de-a doua inspecţii au relevat o serie de nereguli admise de către titularii declaraţiei vamale de antrepozitare, precum şi irelevanţa continuării funcţionării unora dintre entităţile vizate pe motiv că acestea nu mai activează. În cazul acestora a fost dispusă iniţierea unei proceduri de lichidare, care va fi efectuată în baza unei dispoziţii emise de către organul vamal.
Referitor la antrepozitele vamale în activitatea cărora au fost depistate încălcări grave privind respectarea prevederilor regimurilor suspensive, membrii grupului de control au propus extinderea verificărilor nemijlocit în cadrul procesului de vămuire. Tot în cadrul acestor inspecţii urmează a fi stabilită destinaţia reală a mărfurilor declarate a fi reexportate, în vederea excluderii riscului plasării acestora pe piaţa autohtonă fără perceperea drepturilor de import aferente.
Potrivit datelor preliminare, şapte antrepozite vamale nu întrunesc condiţiile necesare de funcţionare, generând, totodată, suspiciuni referitor la legalitatea şi transparenţa tranzacţiilor desfăşurate în acest regim facilitar.
Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a reiterat necesitatea unei monitorizări stricte a acestor operaţiuni, menţionând că măsurile întreprinse sunt orientate spre asigurarea securităţii economice a statului şi promovarea unei concurenţe loiale în rândul antreprenorilor.
Comunicatul precizează că, actualmente, valoarea mărfurilor stocate în toate cele 50 de antrepozite vamale este estimată la aproximativ 1 mlrd de lei, iar o administrare ineficientă a acestui domeniu ar putea cauza prejudicii considerabile bugetului de stat.

Autor: IPN
08.06.2016 Actual
310
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Consilierul de Nivel Înalt cu experiență europeană în dezvoltare regională Matija Derk a efectuat prima sa vizită de lucru la ADR Nord
10.06.2016 -
Конкурс для журналистов: два семинара в Кишинэу и в Киеве и осенняя школа в Германи
10.06.2016 -
Apel de participare: seminare la Chișinău și Kiev și scoală de toamnă la Leipzig
10.06.2016 -
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2016, votat în primele două lecturi
09.06.2016 -
Читайте завтра в очередном номере Официального монитора
09.06.2016
-
Comentarii 0