RSS

Venezuela întrerupe curentul electric patru ore pe zi în următoarele 40 de zile

22.04.2016 Actual
181
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: agerpres.ro

Venezuela, lovită de o secetă severă și o gravă criză economică, va întrerupe furnizarea energiei electrice patru ore pe zi timp ce 40 de zile în cele mai populate zece state (din totalul de 24), a anunțat joi guvernul de la Caracas, potrivit AFP.

"Fiecare utilizator va avea o întrerupere temporară de patru ore zilnic. Acest plan va dura aproximativ 40 de zile", a declarat la televiziunea locală ministrul energiei electrice, Luis Motta.

În contextul în care o secetă serioasă a lovit țara sud-americană, din cauza fenomenului meteorologic El Nino, nivelul apei barajului hidrocentralei Guri, care furnizează 70% din energia electrică a țării, se află la un nivel anormal de scăzut.

Raționalizarea, care va începe luni, va permite ca "scăderea nivelului apei la El Guri să se oprească și să ajungă până în a doua săptămână a lunii mai, când începe sezonul ploilor", a explicat ministrul, precizând că 60% din electricitatea țării este consumată în zone rezidențiale.

Potrivit guvernului socialist, cele 18 rezervoare de apă din Venezuela suferă de seceta provocată de El Nino, fenomen deosebit de distrugător în America Latină

Opoziția însă, majoritară în parlament, acuză executivul că nu a investit suficient în rețeaua electrică pentru a face față cererii.

Această raționalizare se adaugă altor inițiative luate de președintele Nicolas Maduro în ultimele luni pentru a economisi energia electrică, ca schimbarea fusului orar cu 30 de minute, decretarea unor noi zile de sărbătoare și reducerea zilei de lucru în ministere.

Marii consumatori de curent, printre care hotelurile, trebuie să își limiteze consumul de electricitate la nouă ore pe zi, astfel că multe centre comerciale și-au redus orarul de activitate.

Venezuela, țară cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, suferă deja de o gravă criză economică, sub efectul prăbușirii barilului de țiței care îi asigură 96% din încasările valutare.

Această criză se traduce printr-o lipsă a produselor de primă necesitate (al căror import nu mai poate fi plătit de Caracas), obligându-i pe venezueleni să stea ore întregi la coadă în fața centrelor comerciale și să suporte cea mai dură inflație din lume, 180% pe an în 2015.

Autor: agerpres.ro
0

Comentarii (0)





    03.06.2016

    Lansare e-learning „Introducere în limbajul mimico-gestual”

    03.06.2016

    Finanțare europeană pentru modernizarea comunităților de pe ambele maluri ale râului Nistru

    03.06.2016

    Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, la Chișinău va fi organizat un amplu eveniment de ”reîntoarcere a privirilor spre natură”

    02.06.2016

    Cuprinsul Monitorului Oficial Nr. 151-155 din 3 iunie 2016

    01.06.2016

    Migranții oferă burse de merit elevilor din satele Moldovei