Preşedintele Asociaţiei Farmaciştilor din Moldova: Planul de acţiuni al Guvernului facilitează asistenţa în domeniul medicamentului
Planul de acţiuni al Guvernului pentru soluţionarea problemelor în domeniul farmaceutic vine cu un spectru mult mai larg, nu doar pentru ieftinirea medicamentelor. Implementarea acestuia vine să faciliteze asistenţa farmaceutică, asistenţa în domeniul medicamentului, pornind de la import, licenţiere, fabricare etc. Declaraţiile aparţin preşedintei Asociaţiei Farmaciştilor din Moldova, Maria Cojocaru-Toma, şi au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.
Preşedinta Asociaţiei a menţionat că odată cu extinderea listei medicamentelor compensate, încă patru sute de produse de pe piaţă ar trebui să se regăsească pe lista celor compensate. În opinia sa, extinderea listei cu 50 % va diminua povara consumatorului de medicamente şi va permite o utilizare raţională a acestora. Totodată, Maria Cojocaru-Toma, consideră că excluderea taxei TVA pentru substanţa medicamentoasă importată, va aduce la diminuarea preţului produsului medicamentos autohton.
Referindu-se la o altă prevedere din planul de acţiuni, care presupune simplificarea accesului pe piaţa autohtonă a medicamentelor din SUA, Japonia şi UE, preşedinta a spus că aceasta nu înseamnă că vor fi importante produse necalitative. „Vor fi importate produsele care sunt recunoscute şi înregistrate în ţările europene şi recunoscute de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) sau FDA din Statele Unite, deci pentru acele produse să fie o procedură mai rapidă. Nu se vorbeşte de o procedură mai simplă, se vorbeşte de termeni mai reduşi de autorizare şi reautorizare la Agenţia Medicamentului”, a spus Maria Cojocaru-Toma. Aceasta a menţionat că tot ce este importat pe piaţa medicamentului deţine un certificat de calitate.
Într-o altă ordine de idei, preşedinta Asociaţiei a spus că de la 1 aprilie, farmaciile din localităţile rurale vor implementa deja adaosul regresiv. Astfel, Maria Cojocaru-Toma a explicat că cu cât preţul produsului e mai mare, cu atât adaosul comercial e mai mic. Aceasta a menţionat că se discută şi despre întreprinderea unor măsuri pentru scutirea farmaciilor din localităţile rurale de taxa pentru amplasare, pentru a susţine asistenţa farmaceutică în localităţile rurale.
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai: Cele mai prospere naţiuni au atins acest grad de libertate şi de bunăstare, respectîndu-şi poporul şi punînd valoarea demnităţii umane mai presus de orice.
09.09.2016 -
Ministrul Vasile Bâtca: „Vom promova cât mai intens proiectele de dezvoltare economică”. Directorul ADR Nord, Ion Bodrug: „Semnalul din partea statului este unul foarte clar”
08.09.2016 -
ADR Nord și USARB învață de la Cehia cum să utilizeze sistemele geoinformaționale și branding-ul ca instrument de promovare regională
07.09.2016 -
Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități de auz – demers pentru ajustarea politicilor publice din Republica Moldova
07.09.2016 -
Moșia Ciuhrii din satul Gordinești, Edineț, va găzdui prima ediție a festivalului internațional DOR FEST
05.09.2016
-
Comentarii 0