Ungaria va organiza un referendum privind planul european de relocalizare a refugiaților între țările UE
Premierul ungar, Viktor Orban, a anunțat miercuri organizarea unui referendum privind planul european de relocalizare a refugiaților între țările membre ale Uniunii Europene, plan căruia i se opune guvernul său, relatează AFP și Reuters.
''Guvernul a decis organizarea unui referendum privind problema cotelor obligatorii de repartizare'' a refugiaților , a declarat Orban (conservator) într-o conferință de presă, fără să precizeze când va avea loc consultarea populară.
''Guvernul răspunde unei opinii publice acum. Credem că introducerea cotelor de relocalizare a migranților fără susținerea poporului echivalează cu un abuz de putere'', a afirmat premierul ungar.
În opinia lui Orban, cotele de migranți vor retrasa harta etnică, culturală și religioasă a Ungariei în Europa.
Guvernul său a depus deja plângere în decembrie 2015 în fața justiției europene împotriva cotelor de relocalizare adoptate în septembrie 2015 de către UE.
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai: Cele mai prospere naţiuni au atins acest grad de libertate şi de bunăstare, respectîndu-şi poporul şi punînd valoarea demnităţii umane mai presus de orice.
09.09.2016 -
Ministrul Vasile Bâtca: „Vom promova cât mai intens proiectele de dezvoltare economică”. Directorul ADR Nord, Ion Bodrug: „Semnalul din partea statului este unul foarte clar”
08.09.2016 -
ADR Nord și USARB învață de la Cehia cum să utilizeze sistemele geoinformaționale și branding-ul ca instrument de promovare regională
07.09.2016 -
Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități de auz – demers pentru ajustarea politicilor publice din Republica Moldova
07.09.2016 -
Moșia Ciuhrii din satul Gordinești, Edineț, va găzdui prima ediție a festivalului internațional DOR FEST
05.09.2016
-
Comentarii 0