Scapă de DIABET cu castraveţi AMARI
Probabil ai văzut pe la anumite tarabe un soi de castraveţi creţi, ca nişte mici dinozauri. Se numesc momordica şi sunt fructele unei plante care produc o adevărată insulină vegetală cu efecte benefice asupra diabetului şi a altor boli.
Momordica este, de fapt, o liană, foarte bogată în insulină, fiind considerată un veritabil antidiabetic. Fiind din familia bostănoaselor, condiţiile de creştere şi îngrijire sunt ca ale castraveţilor şi bostăneilor. Creşte bine în sere, vara pe terasă, balcon sau în apartament. De la plantă se folosesc atât fructul, cât şi lăstarii tineri şi frunzele – în salate, sau în supe.
Momordica este cunoscută din vremuri străvechi, fiind folosită ca plantă medicinală. În China această plantă era rezervată doar regelui şi familiei sale.
Cum se cultivă
De ceva vreme se cultivă şi în România prin seminţe aduse din străinătate. Cei care au diabet îşi pot procura seminţe de la producătorii autohtoni, le pot planta în ghiveci şi au castraveţi amari zilnic în casă. O plantă produce 20 de castraveţi amari.
Această plantă se adaptează foarte bine solului și climatului din țara noastră. Se plantează în luna aprilie în partea de sud a țării și în luna mai în partea de nord, rezistând la temperaturi de până la 14 grade. Pentru coacere are nevoie de căldură, până la 32 de grade. Este foarte rezistentă la secetă, nu necesită irigare și nu are nici dăunători naturali.
Fructele rezistă două săptămâni la frigider
Fructele se pot păstra în stare proaspătă până la două săptămâni în frigider, se pot mura, sau se usucă și se dau prin râșnița de cafea obținându-se un praf pe care diabeticii îl consumă, un vârf de cuțit, înainte de masă.
Beneficii pentru sănătate
Castravetele amar este cel mai bun remediu, combinat cu mișcarea fizică, pentru combaterea diabetului. Cercetătorii americani au descoperit că momordica este și antitumorală, întrerupân alimentarea tumorilor. De asemenea, ajută pancreasul, ficatul și fierea. Ea poate fi consumată şi preventiv.
Se găsesc şi capsule cu momordica. Orice tratament se face sub control medical. Este bine ca cele care vor să devină mame să nu consume fiindcă se pare că au efecte antifertilitate.
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai: Cele mai prospere naţiuni au atins acest grad de libertate şi de bunăstare, respectîndu-şi poporul şi punînd valoarea demnităţii umane mai presus de orice.
09.09.2016 -
Ministrul Vasile Bâtca: „Vom promova cât mai intens proiectele de dezvoltare economică”. Directorul ADR Nord, Ion Bodrug: „Semnalul din partea statului este unul foarte clar”
08.09.2016 -
ADR Nord și USARB învață de la Cehia cum să utilizeze sistemele geoinformaționale și branding-ul ca instrument de promovare regională
07.09.2016 -
Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități de auz – demers pentru ajustarea politicilor publice din Republica Moldova
07.09.2016 -
Moșia Ciuhrii din satul Gordinești, Edineț, va găzdui prima ediție a festivalului internațional DOR FEST
05.09.2016
-
Comentarii 0