Natalia Gherman are șanse să conducă ONU
Fostul viceprim-ministru, ministru al afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, este considerată a fi unul din candidaţii favoriţi din Europa de Est pentru funcţia de Secretar General al ONU, fiind nominalizată în cadrul campaniei ONU de alegere a unei femei în înalta funcţie, transmite UNIMEDIA.
Alegerile urmează să aibă loc în toamna anului curent, în cadrul Adunării Generale ONU, actualul mandat al Secretarului General al ONU, Ban Ki-moon, urmând să expire la sfarşitul anului 2016.
Procedura prevede selectarea candidaţilor de către un Comitet autorizat de Adunarea Generală ONU şi înaintarea acestora statelor membre.
Pentru noul mandat preferinţă se acordă candidaturilor din Europa de Est, în prezent conturându-se un consens ca cel de-al 9-lea Secretar General al ONU să fie o femeie, având în vedere că anterior această înaltă funcţie a fost deţinută doar de bărbaţi.
Comitetul de selectare a decis că fostul viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Natalia Gherman, ar fi un candidat potrivit pentru această înaltă funcţie datorită impactului major al activităţii profesionale asupra populaţiei Republicii Moldova, precum negocierea Acordului de Asociere şi Zonei de Comerţ Liber cu UE şi a prevederilor regimului liberalizat de vize pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul european.
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Ministrul Vasile Bâtca: „Vom promova cât mai intens proiectele de dezvoltare economică”. Directorul ADR Nord, Ion Bodrug: „Semnalul din partea statului este unul foarte clar”
08.09.2016 -
ADR Nord și USARB învață de la Cehia cum să utilizeze sistemele geoinformaționale și branding-ul ca instrument de promovare regională
07.09.2016 -
Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități de auz – demers pentru ajustarea politicilor publice din Republica Moldova
07.09.2016 -
Moșia Ciuhrii din satul Gordinești, Edineț, va găzdui prima ediție a festivalului internațional DOR FEST
05.09.2016 -
Concurs deschis de alegere a membrilor Consiliului de Presă din Republica Moldova
02.09.2016
-
Comentarii 0