Cele mai mari greşeli pe care le faci atunci când iei medicamente
Nu de puţine ori, atunci când te doare ceva, ai luat pastile după “ureche”, neştiind cât de dăunătoare sunt acestea pentru sănătate. Ba mai mult, chiar şi administrarea greşită a medicamentelor poate fi extrem de periculoasă.
Iată care sunt cele mai frecvente şi mai periculoase erori privind automedicaţia, potrivit unui nou studiu al companiei Lloyds Pharmacy.
Pisarea pilulelor pentru a fi mai uşor de înghiţit nu este recomandată deloc de către specialişti, pentru că luarea lor sub formă de pulbere creşte riscul de supradoză, dat fiind că organismul este expus brusc unei cantităţi prea mari din substanţele active ale medicamentului.
Neindicată este şi administrarea de sedative înainte de exerciţiile fizice, pentru că acestea vor atenua durerilor şi vor creşte riscul de accidente. Ba mai mult, ultimele studii în domeniu au arătat că ibuprofenul luat înainte de exerciţiile fizice intense, cum ar fi atletismul şi ciclismul, afectează pereţii stomacului.
Utilizarea în exces a loţiunilor şi cremelor medicinale nu este nici ea recomandată. Chiar dacă cremele şi loţiunile au mai puţine efecte secundare, în cazul în care au anumite ingrediente active pot duce la supradoză, dacă sunt aplicate în exces. Pericolul creşte, înregistrându-se chiar decese, când aplicarea în exces a cremelor care conţin analgezice cu acţiune locală a fost folosită în combinaţie cu alte tipuri de analgezice, precum pastilele şi plasturii.
Luarea analgezicelor, precum ibuprofenul, pentru a combate simptomele de răceală şi gripă ar putea, de fapt, prelungi starea de rău, deoarece afectează unele procese de apărare a organismului.
Administrarea paracetamolului peste doza recomandată (doza maximă de paracetamol în 24 de ore este de 4 grame – regăsită cel mai frecvent în opt tablete de 500 de miligrame), pentru că altfel este afectat ficatul şi se poate ajunge la spitalizare şi chiar la deces, potrivit Mediafax, care citează un studiu publicat de dailymail.co.uk.
- 01.10.2015
-
Necesitatea creării spațiului informațional unic, discutată la Budva, Muntenegru
- 01.10.2015
-
Î.S. „Fiscservinform”: primul Laborator specializat din Moldova certificat pentru cercetarea tehnică a documentelor!
- 30.09.2015
-
A fost lansat pașaportul proiectelor europene implementate în 10 localități din Republica Moldova
- 30.09.2015
-
Perfecționarea legislației în domeniul comunicațiilor electronice, discutată la MTIC
- 30.09.2015
-
Schimb de experiență moldo-român în accesare de fonduri europene
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (0)