Probleme pentru Google
Agenţia rusă în domeniul concurenţei a stabilit că Google abuzează de poziţia deţinută pe piaţă, compania americană riscând să fie penalizată într-un proces lansat de operatorul concurent rus Yandex, relatează Reuters.
Google a încălcat legea prin preinstalarea anumitor aplicaţii pe dispozitive mobile şi este pasibilă să plătească o amendă de până la 15% din veniturile obţinute în 2014 pe segmentul respectiv de piaţă din Rusia.
Agenţia nu a specificat nivelul veniturilor respective, întrucât este vorba despre secretul comercial, dar a precizat că nivelul amenzii va fi anunţat după 28 septembrie. Google trebuie să plătească amenda şi să îşi schimbe politica de afaceri, în caz contrar riscând noi penalizări.
Google Rusia a anunţat că va analiza decizia, reprezentanţii companiei refuzând să facă alte comentarii.
Yandex, care a reclamat Google în februarie, a salutat decizia agenţiei.
Yandex deţine o poziţie mai puternică decât Google pe piaţa rusă, dar concurenţa s-a intensificat, în condiţiile în care utilizatorii cumpără telefoane cu sistemul de operare Android pe care sunt preinstalate aplicaţii ale Google care concurează direct cu aplicaţiile Yandex.
În 2014, Google a obţinut venituri în valoare de 66 de miliarde de dolari. Pe site-ul companiei nu figurează date separate pentru veniturile din Rusia, sau segmentul de piaţă implicat în acest caz.
Uniunea Europeană efectuează propria investigaţie anti-trust împotriva Google.
- 16.09.2015
-
Lansarea timbrelor de acciz de tip nou
- 16.09.2015
-
Ministrul Pavel Filip a efectuat o vizită de lucru la Călărași
- 16.09.2015
-
Săptămâna Europeană a Curățeniei: ”Managementul deșeurilor în localitatea mea”
- 15.09.2015
-
Regiunea de Dezvoltare Nord continuă să-și consolideze relațiile de cooperare în domeniul dezvoltării regionale cu Letonia, la nivel de administrații publice locale și asociații obștești
- 15.09.2015
-
Î.S. „Fiscservinform”: Pentru că ne pasă!
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (0)