Preşedintele ucrainean trimite Parlamentului un plan de autonomie pentru regiunea Donbas
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a prezentat Parlamentului o propunere de amendare a Constituţiei care prevede acordarea autonomiei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din sud-estul ţării, relatează site-ul postului Radio Free Europe/Radio Liberty.
Potrivit informaţiilor furnizate pe site-ul Parlamentului, propunerea de lege va include o secţiune în Constituţia ţării despre statutul special al provinciilor Doneţk şi Lugansk, ce alcătuiesc regiunea Donbas.
Preşedintele Petro Poroşenko a decis să depună amendamentul constituţional în urma unei vizite întreprinse miercuri, în Ucraina, de Victoria Nuland, asistent al secretarului de Stat al Statelor Unite, conform unor surse citate de publicaţia Ukrainska Pravda.
Oficiali americani şi liderii Franţei şi ai Germaniei i-au recomandat preşedintelui ucrainean să depună modificările constituţionale, în conformitate cu acordul de la Minsk, din 12 februarie 2015, care prevede autonomia regiunii Donbas.
Rusia a explicat, în mod repetat, că refuzul conducerii de la Kiev de a îndeplini prevederile acordului de la Minsk privind autonomia reprezintă un obstacol în menţinerea păcii în partea de est a Ucrainei, unde au loc confruntări armate între autorităţile ucrainene şi forţele separatiste proruse.
Poroşenko a propus amendamente constituţionale privitoare la descentralizare pe data de 1 iulie, dar acestea nu includeau prevederi privind un statut special al regiunii Donbas.
Vicepreşedintele Parlamentului Oksana Syroyed a scris pe Facebook că parlamentarii simt "o presiune teribilă" din partea "comunităţii internaţionale" privind acordarea autonomiei regiunii Donbas pentru "a demonstra implementarea prevederilor acordului de la Minsk".
- 04.05.2016
-
Echilibrul de gen în mass-media: schimbarea vine de la jurnalişti
- 04.05.2016
-
Concurs pentru ocuparea funcției de specialist în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor la ADR Nord
- 04.05.2016
-
Publicațiile Națiunilor Unite vor fi accesibile pe noua platformă on-line iLibrary
- 03.05.2016
-
Etapa întâi a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020 s-a încheiat. La ADR Nord au fost depuse 54 de note conceptuale pentru proiecte de dezvoltare regională
- 03.05.2016
-
143 de Note Conceptuale pentru proiecte de dezvoltare regională depuse la ADR Centru
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (0)