RSS

Putin s-a declarat în favoarea unei manifestaţii a opoziţiei la Sankt-Petersburg

30.05.2010 Actual
331
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: discussiya.com

Premierul rus, Vladimir Putin, s-a pronunţat sâmbătă în favoarea organizării unei manifestaţii a opoziţiei, luni, în oraşul său natal, Sankt-Petersburg, considerând că libertatea de expresie este un element-cheie pentru viitorul ţării.

Potrivit acestuia, autorităţile au dreptate să interzică astfel de acţiuni dacă se dovedeşte că acestea afectează viaţa altor cetăţeni.

"Dar asta nu înseamnă că autorităţile trebuie să împiedice astfel de lucruri (...) şi să creeze condiţii care fac imposibilă exercitarea libertăţii de exprimare", a precizat el, potrivit agenţei Interfax.

"Sper ca la Sankt-Petersburg să se facă totul cu bun simţ, ca dreptul de exprimare a dezacordului faţă de puterea politică să fie exercitat, fără a-i deranja pe ceilalţi", a spus el. Potrivit premierului rus, faptul că sunt organizate acţiuni de protest "nu jenează, ci din contră, ajută".

"În cazul în care se constată că oamenii ies, nu numai pentru a demonstra, ci pentru a exprima lucruri concrete, pertinente, trebuie să li se mulţumească", a continuat el.

Putin a fost întrebat cu ocazia unui eveniment cultural de liderul unei formaţii pop DDT, Iuri Şevciuk, dacă va fi dispersată manifestaţia de la 31 mai din Sankt-Petersburg.

"Fără o dezvoltare democratică normală, nu există un viitor pentru această ţară", a afirmat Putin. "Toată lumea trebuie să acţioneze conform legii", a subliniat el.

Manifestaţiile formaţiunilor de opoziţiei sunt interzise frecvent în Rusia, iar în cazul în care au loc, se soldează cu arestări în forţă.

Opozanţii ruşi au obiceiul de a se aduna pe data de 31 a fiecărei luni, făcând aluzie la articolul 31 al Constituţiei ruse, care autorizează adunările paşnice, şi despre care aceştia susţin că nu este respectat în Rusia.

Autor: Mediafax
Sursa: mediafax.ro
0

Comentarii (1)

  • 01.06.2010 00:12
    George Nicolae:

    știți cine au fost "dușmanii puterii sovietice" ?
    Va aștept sa comentăm împreună Istoria dezvăluită: DUȘMANII PUTERII SOVIETICE. Un articol foarte bine documentat, dar care merita sa fie citit de cat mai multi români.

    http://www.tribuna-basarabiei.ro/2010/05/istoria-dezvaluita-continuare-d-u-s-m-n.html