Transnistria vrea să furnizeze curent regiunii Odesa
Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, s-a declarat îngrijorat de situaţia din Ucraina şi a afirmat că Transnistria este pregătită să furnizeze energie electrică regiunii ucrainene Odesa, relatează agenţia Ukrinform.
"Avem posibilităţi tehnice de a livra electricitate cel puţin în regiunea Odesa. Suntem îngrijoraţi de problemele cu care se confruntă unele oraşe din Ucraina în ce priveşte alimentarea cu energie", a declarat Şevciuk, în cursul unei conferinţe de presă, la care au participat jurnalişti străini.
"Suntem interesaţi de stabilizarea mai rapidă a situaţiei economice atât în Ucraina, cât şi în Republica Moldova", a subliniat el.
Şevciuk a menţionat că va livra electricitate regiunii Odesa la tarife convenabile Transnistriei, cu condiţia ca autorităţile de la Kiev să accepte această propunere.
Rusia, de asemenea, a anunţat că intenţionează să furnizeze cărbune şi electricitate - fără să fie plătite în avans - Ucrainei vecine, care abia reuşeşte să-şi acopere nevoile în acest domeniu, din cauza conflictului dintre armata naţională şi separatiştii proruşi.
Moscova speră că acest lucru va ajuta la garantarea stabilităţii alimentării cu energie electrică a Peninsulei ucrainene Crimeea, cu populaţie majoritar rusofonă, anexată în martie de către Rusia şi care a fost afectată, în ultima perioadă, de întreruperi importante a alimentării cu electricitate, ordonate de către Kiev.
Potrivit premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk, Ucraina, care nu are suficiente gaze naturale ruseşti şi cărbune din estul ţării, abia reuşeşte să-şi acopere nevoile de electricitate, de unde şi întreruperile de curent în mai multe regiuni, inclusiv cele aflate sub controlul Moscovei.
- 28.04.2016
-
О содержании Официального монитора Республики Молдова № 114-122 (5547-5555) от 29 апреля 2016
- 28.04.2016
-
Din documentul de politică fiscală pe anul 2016 au fost excluse majorările de taxe
- 27.04.2016
-
Concursul național ,,Plantează-ți viitorul'' în cifre
- 27.04.2016
-
Memorandum de înțelegere pentru îmbunătățirea accesului populației la apă de calitate, semnat de MDRC
- 27.04.2016
-
În atenția APL din Regiunea de Dezvoltare Nord! Primirea dosarelor la Concursul de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020 se încheie la 3 mai, ora 16.00
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (0)