RSS

Vlad Plahotniuc despre Voronin, Lupu, Urechean, Ghimpu şi Filat

27.05.2010 Actual
1033
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: hotnews.md

Omul de afaceri moldovean, Vlad Plahotniuc, care a ieşit în premieră în public la postul TV „Prime”, despre care presa a scris anterior că ar fi fost finanţatorul PCRM, a declarat că nu este membru al acestei formaţiuni politice şi că a făcut cunoştinţă cu liderul comunist Vladimir Voronin la Bucureşti, în Palatul Controceni.

Cu preşedintele Voronin am făcut cunoştinţă în 2002, la Cotroceni, eu reprezentând cercurile de afaceri româneşti, a spus Plahotniuc, precizând că ex-preşedintele român Iliescu l-a prezentat lui Voronin. Plahotniuc era proaspăt numit în calitate de director al „Petrom Moldova”.

În cadrul emisiunii „Seara târziu” de la TV „Prime”, Plahotniuc a declarat că îl cunoaşte şi pe fiul fostului preşedinte – Oleg Voronin, dar că nu ar avea afaceri comune.

Despre principalii lideri politici din Moldova, Plahotniuc spune că îl cunoaşte pe Marian Lupu (liderul PD) încă de pe timpurile când era ministru al Economiei. „Recent am făcut cunoştinţă cu Lupu mai îndeaproape sub presiunea presei”, a spus Plahotniuc, adăugând că îl consideră pe Lupu un om politic de perspectivă. „Pe Mihai Ghimpu (liderul PL) îl apreciez pentru onestitatea sa în politică”, a precizat Plahotniuc, precizând că a făcut cunoştinţă cu el acum 11 ani. Pe Serafim Urechean (liderul AMN) l-am cunoscut pe timpurile când era primar de Chişinău. Mi-a făcut cunoştinţă ex-preşedintele Iliescu, a spus Plahotniuc. „Pe Vlad Filat (liderul PLDM) îl cunosc bine pentru că provine din mediul de afaceri, ca şi mine”, a spus Vlad Plahotniuc.

Omul de afaceri Vlad Plahotniuc a infirmat zvonul potrivit căruia ar fi rudă cu procurorul general Valeriu Zubco. El a mai spus că în afară de cetăţenia moldoveană deţine şi cetăţenia altui stat şi că are propriul său avion.

În emisiune, Plahotniuc a glumit mult şi l-a citat pe Niccolo Machiavelli.

Plahotniuc nu se consideră bogat, ci om de afaceri prosper. Mai în glumă, mai în serios Plahotniuc a declarat că locuieşte şi acum la bloc, munceşte 16 ore pe zi şi că nu a avut concediu în ultimii zece ani.

Omul de afaceri a mai spus că s-a născut în satul Grozeşti, raionul Nisporeni, într-o familie de profesori cu şase copii. A absolvit şcoala medie din sat cu medalie de aur şi a făcut două facultăţi.

Vlad Plahotniuc a spus că are afaceri în patru domenii: petrolier, bancar, media şi hotelier.

Autor: DECA-press
Sursa: deca.md
0

Comentarii (2)

  • 27.05.2010 11:34
    alex cotaga:

    Emisiunea de aseara a fost foarte buna!Chiare is curios, dupa cum am fost si pina acum cine este Vlad Plahotnic, is curios ce va urma dupa asta.Sper sa-mi lase si pe viitor pozitiv pt ca in show-ul de aseara a reusit!

  • 27.05.2010 11:43
    Dumitru dumitrascu:

    Foarte frumos!Carizmatic, inteligent, un bun familist...asa cum ii sta unui bun om de afaceri!Prbabil de asta si a reusit multe, pentru numai cei puternci si devotati au succese!Mi-a placut chestia cu munca-are dreptate, numai prin munca cistigi!



27.12.2010

LocalitateaŢîpova – mai primitoare ca niciodată

27.12.2010

Auction House si INCASO fac o donație de Crăciun pentru Victoraş, participînd la Campania “Dăruieşti şi Câştici” lansată de PROTV

27.12.2010

Amnesty International: Russia must overturn unfair conviction of businessman

27.12.2010

Expiră contractul dintre Gazprom şi Moldovagaz – ce va urma?

24.12.2010

Precizările MAEIE cu privire la unele declaraţii apărute recent în mass media