NCREDIBIL! Un bucătar-șef a fost UCIS de şarpele pe care îl prepara
Un bucătar-şef din China a sfârşit tragic în timp ce pregătea un meniu bazat pe carne de cobră. Uite ce i s- a întâmplat.
Incidentul s-a produs în provincia Foshan (Guangdong), din sudul Chinei, când bucătarul-şef Peng Fan pregătea un meniu rar, din carne de cobră. La puţin timp după ce a decapitat reptila, bucătarul a vrut să arunce capul acesteia, însă, în acel moment a fost muşcat de şapele ce nu murise încă.
Deşi a fost transportat de urgenţă la spital, bucătarul a murit înainte de a-i putea fi administrat antidotul.
„Este un caz extrem de neobişnuit, dar se pare că a fost doar un accident. El însuşi a pregătit şarpele, dar a avut ghinion. Nu s-a putut face nimic pentru a-l salva. Doar antiveninul ar fi putut ajuta, dar nu i-a fost administrat în timp util. A fost un tragic accident”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale.
Experții care studiază cobrele au declarat reporterilor că toate reptilele pot rămâne în viață timp de până la o oră după ce au pierdut părţi ale corpului sau chiar întregul corp.
„Este perfect posibil ca şarpele să fi fost încă viu când l-a muşcat”, a precizat Yang Hong-chang, un expert care a petrecut 40 de ani studiind cobrele.
Sursa: observator.tv
- 11.02.2015
-
APL-urile din RDS se pregătesc de Apelul III de Propuneri de Proiecte
- 11.02.2015
-
Mii de tineri cer ajutor guvernanţilor pentru a salva împreună râurile Moldovei
- 11.02.2015
-
Directorul CpDOM Anatolie Munteanu: Mecanismul de achiziționare a medicamentelor și produselor de uz medical pentru necesitățile sistemului de sănătate este unul defectuos şi necesită a fi de urgenţă îmbunătăţit.
- 11.02.2015
-
Implementarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare Regională 2013 – 2015 este o prioritate a Centrului CONTACT
- 11.02.2015
-
Fermierii din nordul Moldovei își pot îmbunătăți cunoștințele în domeniul zootehniei
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (0)