Guvernul Candu? Parlamentul Filat?
După ce liderul liberal, Mihai Ghimpu, a anunţat că Partidul Liberal Democrat din Moldova, care a obţinut cel mai mare rezultat în alegeri, are dreptul să-şi aleagă primul una dintre cele trei funcţii-cheie în stat: prim-ministru, preşedinte sau preşedinte al Parlamentului, editorialistul Ziarului NAŢIONAL, Petru Bogatu, afirmă că liberal-democraţii au făcut alegerea, scrie „Ziarul Național”, citat de Hotnews.md.
„Se pare că PLDM a ales. În urma negocierilor tripartite, purtate azi în vederea formării unei coaliţii de guvernământ, liberal-democraţii au optat, după câte ştim noi, pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului. În aceste condiţii, portofoliul de prim-ministru va reveni Partidului Democrat. Din informaţiile pe care le deţinem, partenerii au luat act de propunerea liberal-democraţilor, iar discuţiile au decurs într-o atmosferă calmă”, scrie Bogatu pe o reţea de socializare.
Negocierile privind pregătirea acordului viitoarei coaliţii de guvernare, formată din liberal-democraţi, democraţi şi liberali, sunt ţinute în secret.
Sursa: http://ziarulnational.md/
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Va fi inaugurat un complex educațional - sportiv de care vor beneficia locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru
24.06.2016 -
”VOCEA APL”: O BOMBA CU CEAS” TICĂIE ÎN LOCALITĂȚILE DIN REPUBLICA MOLDOVA! CALM AVERTIZEAZĂ CĂ LIPSA DE MĂSURI ȘI REFORME URGENTE RISCĂ SĂ ARUNCE ÎN AER TOT SISTEMUL APL!
24.06.2016 -
Trăiește o experiență frumoasă, participând în expediția de vară pe râul Răut!
24.06.2016 -
Читайте в завтрашнем номере Официального монитора
23.06.2016 -
Hai să vizionezi un film bun împreună cu Rețeaua Tinerilor Ecologiști!
23.06.2016
-
Comentarii 11
Eu nu cred in zvonurile acestea, cel mai principal ca pina la urma sa se ajunga la o intelegere si astfel vectorul european al R.Moldova sa aiba continuitate. Un lucru este cer, pe Dodon cu risurile sale la putere in niciun caz nu trebuie de admis, in special dupa ce a facut declaratii separatiste pentru un ziar strain.
Totusi, fara cresterea celor din PDM la aceste alegeri, fata de cele trecute, discutiile si negocierile asupra formarii unei noi majoritati pro-europene astazi n-ar fi fost posibila.
Asta cel mai probabil e o schita de scenariu. Sunt de parerea ca totusi trebuie sa asteptam declaratiile oficiale, oridinea cum vor fi repartizate functiile nu cred c-o sa coincida cu spusele lui Ghimpu, nu ne ramine de cit sa asteptam
E timpul cind toti 3 trebuie sa mearga la niste compromisuri ca coalitie sa fie si mai buternica si ca lumea si mai mult sa creada in ea. Pentru ca mai este mult de facut si clred ca peste 4 ani din nou o sa aiba nevoie de sustinerea poporului
Leanca e bun, sa vedem ce fac democratii in acest sens, daca se adevereste, dupa mine se vor ispravi cu bravo.
Stiti cum se zice, pin nu vad - nu cred.
E preventiv pentru asemenea declaratii, asteptam mai bine o declaratie directa a celor din coalitie.
Important este ca in cadrul aliantei sa fie intelegere, acum este mai mult ca important ca liderii politici sa dea dovada de maturitate, ca altfel ii mananica dracu, iar cei de la PLDM cred ca nu trbuie sa fie as pretentioso mai ales ca PDM este unicul partid care a crescut in cadrul acestui alians, nu ca sa fi mare fan PD, dar asta este.
Vor fi declaratii oficiale si vom vedea cine ce si cum, de ce sa nu avem rabdare. Sa nu uitam ca si UE insista pe formarea urgenta a noului guvern si sigur totul se va monitoriza ca sa satisfaca si interesele cetatenilor RM.
Acum e important ca cine va fi in functii sa isi faca meseria cit mai profesionist posibil si sa aiba rezultate pe care cetatenii le asteapta.
As spune ca Candu in calitate ce Premier ar face fata, e ambitios, profesionist, cu idei moderne si europene, dar ar fi mai bine sa asteptam pina se vor finisa negocierile si atunci fiecare sa se expuna, sunt premature acum asemenea idei.
Daca e asa atunci asta e un argument forte a faptului ca Filat e avar dupa functii si fotolii moi. Dar pina la urma mai putin ma intereseaza cine si ce functii va avea important sa aiba randament.