Acum câteva zile un vecin m-a sunat să vin de urgenţă la el să-l susţin într-o discuţie prin skype cu vărul său, plecat înainte de 1989 în regiunea Tiumen la exploatări petroliere. Îi spunea aceluia, că Moldova s-a schimbat mult, în zona noastră se construiesc autostrăzi asemeni celor europene, se renovează şcoli şi spitale, iar în instituţiile curative din raioane au apărut echipamente medicale care permit efectuarea unor operaţii chirurgicale complicate, ce se făceau numai în Chişinău; că se modernizează agricultura, sunt sădite livezi intensive care dau roade de trei-patru ori mai mari decât cele de odinioară. Dar vărul de la Tiumen râdea ca un smintit.

Adică e puţin spus că nu-l credea – îl lua în zeflemea că noi, moldovenii, proşti am fost şi proşti vom muri. Faptul că am intervenit, cercând să-l susţin pe vecin, nu a schimbat nimic. De ciudă acesta a smuls din priză cablul computerului. „Uite ce face rusul cu mintea moldoveanului nostru! Am fost la el în Tiumen, acolo vara CAMAZ-ul se scufundă-n noroi până-n osii, fiindcă drumuri practic nu au. Iarna, de teamă să nu îngheţe apa-n radiatoare, motoarele lucrează non-stop. Trăia într-o baracă, din câte ştiu, şi acum tot acolo-şi duce traiul cu rusoaica lui. De unde atâta trufie şi screamăt de frate mai mare, când de sărăcie nici dracu nu are de ce-l trage?!” – se indigna vecinul meu.

Colac peste pupăză, venind de la lucru, mă trezii cu alţi doi vecini, doi fraţi sosiţi să-şi vadă părinţii. Unul trăieşte demult în Tiraspol, altul - în Ivano-Frankovsk. „Ion, îmi spune cel din Ivano-Frankovsk, spune-i lui frate-meu cine a fost Stepan Bandera!"

Încercai să-i explic celui de la Tiraspol că Stepan Andriovici Bandera, fiu de preot din biserica ortodoxă unită cu Roma (preoţii uniaţi preferau Siberia decât să destăinuie kăgăbiştilor taina spovedaniei) a condus lupta de eliberare naţională în Ucraina de Vest hăt după moartea lui Stalin. Regimul a reuşit să înfrângă rezistenţa insurgenţilor OUN (organizaţia ukrainskih naţionalistov) doar după ce a compromis mişcarea...

Tiraspoleanul nu m-a lăsat să-mi termin vorba, acoperindu-mă cu o grindină de sudalme: „Bandera a fost un bandit! “ şi tot aşa… Nu am reuşit să-l conving. Fraţii s-au despărţit duşmani.

Cele două cazuri m-au făcut să trag concluzii triste or, în urma lăturilor proparangistice vărsate din „zombo-ladă”, puţin probabil să te alegi numai cu hemoroizi - televiziunile ruseşti fac experienţe psihologice monstruoase cu creierul tuturor celor care nimeresc în zona lor de acoperire. Dramatismul situaţiei e că avem printre noi o mulţime din cei spălaţi pe creier, de dată ce sondajele arată că proporţia între cei care doresc în UE şi cei care ar prefera să fie „cu ruşii” e aproape egală. Cei care şi-au trăit viaţa de mici numai în falsuri, unde totul - bunăstarea, pacea, prietenia popoarelor erau nişte falsuri crase, continuă să nu observe că, în concepţia celor care trăiesc în spaţiul rusesc toţi străinii ar fi nişte handicapaţi: moldoveanul e de regulă nătâng, ciuccea – un necioplit, evreul - lacom, neamţul - prea ordonat, ucraineanul ştie doar a-şi înfuleca slănina, cecenul atâta aşteaptă - să-i bage un cuţit în beregată, uzbecul şi tajicul sunt nişte „ciurci”, adică trunchiuri (deşi aceste popoare au o civilizaţie de o vârstă cu cea a Greciei şi Romei antice). Adică trăitorii celei de-a şasea părţi a uscatului s-au prefăcut în barbari care, la chemarea vojdi-ului, cu strigăte „Krâm naş!” şi „VDV!” sunt gata să răstoarne totul în cale în iureşul unor năvale.

În aceeaşi ordine de idei nu e greu de priceput cu ce se ocupă centrele de cultură ruseşti din Moldova. De un 9 mai anume la Chişinău tinerii ruşi au întins cea mai lungă panglică a Sfântului Gheorghe şi autorităţile noastre, societatea civilă au înghiţit obrăznicia.

Orest Liutii, pseudonimul lui Anton Muharski, un actor popular de comedie şi interpret de la Kiev, care acum concertează în taberele armatei şi voluntarilor din zona ATO a evidenţiat termenul „moscal” pentru această categorie de turmentaţi de propaganda putinist-comunistă, care pot fi nu neapărat ruşi, dar reprezentanţi ai oricărei etnii care trăieşte în ţările despărţite de Moscova. „Ocupantul, o jivină fără judecată, incultă, agresivă şi veşnic turmentată, uşor manipulată, care e scula Kremlinului”, dă definiţia acestei categorii de indivizi artistul şi cheamă: „Убiй у себе мîскаля!” .

Adică "Ucide moscalul din tine!", depăşeşte acea mentalitate de rob, ca să devii liber, cu demnitate, să nu te simţi mai prejos decât ocupantul tău, să nu te temi că nu ai putea să stai în rând cu el, că nu ai putea trăi fără el, cel care te exploatează ca pe o vită, spunându-ţi că el, chipurile, îţi poartă de grijă, pentru că altfel ai pieri). Aceasta ar fi soluţia, dar şi credoul lui Orest Liutii în cântecele sale, create pe motivele şlagărelor din perioada sovietică.

Pare-se, lui Orest Liutii, cu umoru-i distrugător, îi reuşeşte să ucidă moscalul din mintea multor consângeni de-ai săi. În Ucraina au dispărut adepţii Uniunii Vamale, cel puţin printre solicitanţii de a candida la alegerile din Radă. La noi situaţia-i mai complicată or, dacă consătenii mei de la Tiumen şi de la Tiraspol şi-ar putea ucide moscalul din ei, apoi avem altă categorie de moskali, care se cred mai rafinaţi şi care-s îndopaţi din mâna Moscovei: Şelin, Dodon, Formuzal, Usatâi, Greceanâi, Petrenco, Garbuz, popa Marchel, Voronin, ş.a. ce nărăvesc să-şi găsească adepţi nu numai printre nostalgicii după timpurile apuse, dar şi printre cei înnebuniţi recent de propaganda televiziunilor ruseşti. Cu două luni înainte de alegeri ne ciocnim de opinia rezervată a multor moldoveni vizavi de rezultatul acestora. Cauza ar fi, cred, anume în propaganda rusească agresivă turnată de mediile ruseşti şi incapacitatea guvernării de a se opune acesteia.

Ion Cernei, „Cuvîntul”