RSS

Mii de munți înalți descoperiți pe fundul oceanului planetar cu ajutorul sateliților

04.10.2014 Caleidoscop
497
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: realitatea.net

Mii de formațiuni muntoase submarine necunoscute până în prezent apar pe o hartă actualizată a fundului oceanului planetar realizată de cercetători din SUA prin prelucrarea unor date de la sateliți, relatează vineri BBC și ziarul 'ABC', pornind de la un studiu publicat în revista 'Science'.

Noua hartă, mult mai precisă și mai detaliată decât versiunea anterioară, din urmă cu două decenii, a fost elaborată de specialiști de la Scripps Institution of Oceanography, din California, cu ajutorul datelor furnizate de satelitul CryoSat-2, al Agenției Spațiale Europene (ESA), și al satelitului Jason, de la NASA, scrie Agerpres.ro.

Satelitul european are ca obiectiv principal observarea calotelor de gheață polare, dar operează și asupra oceanelor, iar cel american, aflat în ultima sa misiune, a măsurat cu precizie câmpul gravitațional terestru.

'Cu ajutorul datelor radar anterioare, puteam vedea toate formațiunile cu înălțime de peste 2 kilometri și erau 5.000 de munți submarini', a declarat, pentru BBC, Dave Sandwell, unul dintre autorii studiului. 'Cu noile date — și încă nu am terminat cercetarea — cred că putem vedea formațiunile cu o înălțime mai mare de 1,5 kilometri. Poate nu pare o îmbunătățire uriașă, dar numărul munților sumbarini descoperiți crește exponențial odată cu descreșterea dimensiunii (sesizate). Așa încât, putem descoperi încă 25.000 de munți față de cei 5.000 cunoscuți deja', a explicat profesorul american.

Autor: realitatea.net
0

Comentarii (0)





    03.10.2014

    Directorul CpDOM Anatolie Munteanu: Experienţa nefastă de mărire artificială de către agenţii de poliţie a indicilor de descoperire a crimelor favorizează fenomenul torturii

    03.10.2014

    PSRM a depus actele la CEC.

    03.10.2014

    Terem limită extins pentru concursul “Iubește-ți rîul!” Pentru tinerii din regiunea sud ți nord. Termen limită pentru depunerea formularelor de participare 12 octombrie 2014

    02.10.2014

    Zinaida Greceanîi va fi prima pe lista electorală a PSRM.

    02.10.2014

    Campania de salubrizare de toamnă realizată cu succes în sudul Moldovei