Cu dragoste, despre Pavel Stra... Turcu

Apăi astaian. N-am să mint că mi-a fost dragă din prima de muzica asta. Chiar nu mi-a plăcut – urlă uneori în surdină snobul din interior, ca Tudor Darie pe bloguri. Nu cred că l-aş fi chemat pe Pavel Turcu să-mi cînte la petreceri, de exemplu - deşi, prelucrat şi îngrijit, ar fi pe placul rudelor care n-au trecut şcoala bomondului de la Chişinău.

Sînt trei motive care mă fac să susţin campania asta sincer şi fără rezerve.

1. În 2003 căutam nuşce prin redacţia Jurnalului, şi amicul meu Posmotrel mi-a dat să ascult nişte cîntece ciudate, înregistrate prost, de pe un disc care avea înscris pe el numărul de mobil al cantautorului şi mesajul optimist: hai să fim prieteni. Cantautorul îşi vindea discurile şi casetele la piaţă semnate cu tot cu numărul de mobil în speranţa de a fi descoperit şi de a-şi face noi prieteni. Fuuuuu, am spus eu atunci, asta e grăieşte-moldoveneşte de prost-gust (ceea ce era deja pleonasm, după sistemul de valori din capul meu), fuuu, ce urît. Ce neghiob tre' să fii ca să cînţi, şi încă fără efort de vorbi corect, a la Bucuresti, prostii de genul „beu, puţîn, puţîn cîte puţin, pîn'capu' meu pe umeri nu mai pot să-l ţîn”.
Peste cîţiva ani piaţa a explodat de atîta Pavel Stratan. Care îndrăzneşte să zică azi despre el că e fuuuu? Comentatorii de pe Unimedia, de exemplu, scriu zilele astea că: „Respect pentru Pavel! In primul rind e un tata bun, restul este munca..., BRAVO!”

2. În 2004 am făcut o petrecere într-un pub din Chişinău. Era multă lume, vesel, şi în toiul petrecerii chelneriţele s-au băgat să experimenteze cu playlistul de muzică. Au băgat haraşo, vsio budet haraşo, la care eu am protestat imediat – fuuuu, numai nu ea! E de prost gust să-ţi placă Verka Serdiucika, spuneam eu, înghiţind sec, de ruşine că ştiam pe de rost cuvintele unor cîntece de-ale ei – n-aş fi recunoscut atunci nici dacă mă-mpuşcai! :-) Spre sfîrşit, cînd oaspeţii turnau punş pe gît cu polonicul, iar eu sorbeam absint direct din sticlă, Serdiucika n-a mai trezit niciun fel de proteste. În sfîrşit mă relaxasem, eram eu însămi. În iarna care a urmat, cele mai importante posturi ruseşti de televiziune au băgat-o pe Serdiucika în toate emisiunile de revelion, emisiuni cu ratinguri enorme. Pînă acuma îmi apar imagini mentale vii la cuvintele „Жизнь такое спортлото, полюбила, но не то”.

3. Oamenii în care am încredere spun că Pavel Turcu e un băiat bun, ruşinos ca o fată mare, modest, sincer. Adică direct. Adică nu-i trece prin cap întrebarea despre gura lumii, statut, poziţie socială, rating, cool. Vedeţi că şi alţii spun asta. Deci e chiar plăcut să faci bine unuia care nu caută favoruri, care nu ştie de „spinning”, de „imagine”. Mi-a părut ridicol Valentin Boghean la emisiunea de ieri de la Jurnal TV atunci cînd afirma că piesa lui Turcu nu e suficient de bună pentru a reprezenta ţara. Mă întreb de unde ştie el asta în timp ce atîţia oameni breji, respectaţi, cu cap pe umeri, ştiu inversul. Din moment ce toată ţara joacă la nunţi şi cumătrii anume cu aşa gen de muzică. Ce e, domnu’ Boghean, Pavel Stratan tot nu e bun? Sau poate pentru Eurovision trebuie să faci conservator?

Deşi nu mi-a plăcut la început, piesa asta cu imnul s-a-ntipărit în minte. Ştiu cum e. Cînd am auzit pentru prima oară Okean Elizî sau The Knife, am zis că-s isterici. Mi-au plăcut din a doua - ştiu acum că-s minunaţi.:-)

---

HotNews: alte opini despre Pavel Turcu accesati aici.

Imnul lui Turcu pentru Eurovision poate fi audiat aici.