Ştiri la pachet
Categorii RSS

NATO ignoră Europa de Est

17.05.2010 Revista Presei
92
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: nato.int

Textul raportului privind „noul concept strategic" al NATO, alcătuit de un grup prezidat de fostul secretar de stat american Madeleine Albright, a fost publicat ieri şi prezentat ambasadorilor celor 28 de ţări membre, urmând a fi studiat şi amendat înainte de a fi supus aprobării liderilor Alianţei la Summitul de la Lisabona, din noiembrie. Se menţine Articolul 5 din Tratat, care prevede solidaritatea apărării între „cei 28", dar se propune ca Alianţa să poată întreprinde operaţiuni dincolo de teritoriul statelor membre, iar pentru apărarea balistică şi securitatea energetică mizează pe cooperarea cu partenerii.

În ajun, Centrul pentru Reformă Europeană a publicat un raport care arată că NATO ignoră temerile privind securitatea membrilor săi din Europa Centrală şi de Est şi multe dintre aceste state derulează acorduri de securitate bilaterale separate cu SUA. Dacă Alianţa continuă să ignore aceste temeri, „mai multe dintre statele regiunii vor rămâne reticente în ce pri-veş-te conducerea de misiuni NATO în afara Europei, deoarece nu se simt în siguranţă acasă". NATO a fost nepregătită pentru invazia Georgiei de către Rusia în 2008, nu a beneficiat de un schimb de informaţii şi de un mecanism de management al crizei. Experţii susţin că nesiguranţa resimţită de state din Europa de Est şi de membri ai Alianţei precum Norvegia şi Islanda face dificilă „resetarea" relaţiilor cu Rusia.

Autor: Gabriela Anghel
Sursa: romanialibera.ro

Comentarii (0)